Cât costă un permis de conducere pentru categoria "B" şi "C"? Oferta a doi businessmeni din Edineţ a ajuns şi la CNA

Embed:

1.200 de euro. Atât trebuiau să primească doi bărbaţi din Edineţ pentru a elibera ilegal două permise auto. 

Denunţătorii, doi soţi, au declarat că cei doi bărbaţi, unul şomer, iar altul om de afaceri, le-ar fi promis că au influenţă asupra membrilor Comisiei de examinare a candidaților pentru obținerea permisului de conducere din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto.

O parte din banii pretinși, 600 de euro, ar fi fost primită de cei doi încă în luna august curent.

Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar în privința lor urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 200.000 de lei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu