Cât ar trebui să dormi ca să slăbeşti?

Zăbovind mai mult în pat dimineaţa sau mergând la culcare mai devreme, lungind astfel durata somnului cu cca. 90 de minute, pot fi combătute "accesele" de foame şi pofta de alimente nesănătoase, ceea ce ajută la pierderea în greutate, arată un studiu recent, scrie descopera.ro.

Studiul a fost realizat pe 10 adulţi supraponderali, cu vârste între 21 şi 40 de ani, care dormeau cel mult 6 ore şi jumătate pe noapte. Participanţii au fost rugaţi să îşi modifice orarul de somn pentru a dormi mai mult; rezultatele au arătat că aceia care se culcau mai devreme sau dormeau mai mult dimineaţa (dormind, în total, cu aproximativ 90 de minute în plus) prezentau o scădere cu 14% a intensităţii poftei de mâncare în general şi o reducere cu 62% a poftei de a mânca gustări nesănătoase, sărate sau dulci.

Studii anterioare arătaseră că somnul insuficient este asociat cu creşterea în greutate, deoarece perturbă echilibrul hormonilor care reglează apetitul şi metabolizarea alimentelor.

Noul studiu realizat de specialişti de la University of Chicago arată că o schimbare relativ simplă în obiceiurile legate de somn poate avea o influenţă şi asupra obiceiurilor alimentare asociate cu creşterea în greutate. 

Rezultatele au fost publicate în jurnalul Appetite.

Jim Horne, un specialist britanic în problemele somnului, spune că aceste corelaţii se pot explica prin faptul că, dormind mai mult, trecem prin mai multe faze de somn REM (Rapid Eye Movement), fazele în care survin visele; în cursul acestor faze ale somnului, pofta de mâncare este diminuată. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu