Casele imprimate ar putea revoluționa piața imobiliară din Olanda (VIDEO)

Embed:

Casele imprimate ar putea revoluționa piața imobiliară olandeză. Locuințele sunt turnate cu ajutorul unei imprimante 3D uriașe, de proporții industriale. Mașinăria, inventată de inginerii unei universități de tehnologie din sudul Olandei, poate să printeze structuri din ciment de forme și mărimi diferite, scrie tvr.ro.

Theo Salet, unul dintre cercetătorii universității olandeze, și-a dedicat ultimii 3 ani din viață acestui proiect. Procedeul nu este simplu. Cimentul trebuie ținut în condiții speciale pentru a-și păstra textura potrivită.

Materialul este turnat în mai multe straturi pentru a crea ziduri sau stâlpi de rezistență.

Theo Salet, profesor la Universitatea Eindhoven: "Cimentul pe care-l imprimăm este ca lutul şi îl poţi apuca cu mâna, ceea ce înseamnă că dacă imprimăm prea repede, materialul îşi pierde rigiditatea. Dacă suntem prea înceţi, şi punem următorul strat peste cel care deja s-a întărit, straturile nu se vor suda între ele, devenind nesigure pentru utilizarea viitoare."

Se realizează astfel componentele casei care, după ce s-au uscat, sunt duse pe șantiere unde sunt asamblate precum piesele lego.

Datorită vitezei aparatului, clădirile pot fi construite într-un timp record. Primul imobil ridicat cu ajutorul acestei tehnologii va fi gata abia la anul. Va fi o locuință de 3 camere, potrivită pentru o familie cu doi copii.

Anul trecut, profesorul Salet a reușit să imprime pentru prima dată un pod. Construcția are 8 metri lungime și poate susține greutatea a patru tractoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu