Case distruse de alunecări. O familie din Mărcăuţi, Dubăsari, a fost evacuată de urgenţă

Embed:

O familie din satul Mărcăuţi, raionul Dubăsari, a rămas pe drumuri. Casa în care locuia, amplasată pe malul râului Nistru, a început să o ia la vale din cauza alunecărilor de teren. Valeriu Guzun spune că, în doar trei zile, locuinţa i s-a umplut de crăpături.

"S-au auzit trăsnete. Am crezut că e un vânt mare pe afară. Am ieşit. M-am uitat, s-a crăpat peretele deodată. Cînd am venit în dormitorul celălalt era podul. Când am urcat în pod erau lăsaţi trei căpriori şi rupţi şiferii. Când am ieşit afară s-a rupt gardul şi s-a pornit alunecare", a spus Valeriu guzun, sinistrat.

Salvatorii au decis să evacuze familia din casa care stă să cadă.

"Din primele informaţii cunoaştem că acestea sunt evacuate la rude. Iar la moment, situaţie este monitorizată de autorităţi", a spus Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă IGSU.

Şi vecinii se tem că s-ar putea pomeni în aceeaşi situaţie.

"Chiar şi acum puteţi să mergeti, beciul e cu apă. E cam periculos de trăit. Gardul se duce de vale".

"Trebuie să lepădăm tot, să se ducă tot de râpă şi să ne ducem în altă parte, pe capul cuiva, dar cine pe noi o să ne primească să trăim pe capul cuiva".

Malul râului Nistru a început să alunece brusc din cauza apelor subterane şi a precipitaţiilor abundente din ultima perioadă. Pentru a stopa procesul, primarul satului şi localnicii au pompat toată apa din fântânile din zonă.

"Aceste alunecări au început de acolo, unde vedeţi că e crăpat. După cum vedeţi vin două crăpături. S-a lăsat pământul. Merg pe aici două crăpături şi se duc până la vecin pe toloacă", a spus Alexei Leahu, primarul satului Mărcăuţi.

Potrivit primarului, în zona de risc sunt 15 case.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu