Casa-muzeu ”Nicolae Sulac” din raionul Cantemir a ajuns într-o stare deplorabilă

Casa-muzeu ”Nicolae Sulac” din comuna Sadîc, raionul Cantemir a ajuns într-o stare deplorabilă. Timp de 12 ani, de când a fost dată în exploatare, nu s-a mai investit niciun ban în edificiul cultural. Dacă pe timpuri, acolo se mai organizau festivaluri, acum lacătul atârnă la uşă, pereţii se surpă, iar lucrurile din casă au fost furate sau distruse.

Jurnaliştii proiectului "Respect Moldova" de la Prime au realizat un reportaj despre acest muzeu.

Moş Ilie din Sadîc a copilărit cu Nicolae Sulac şi îşi aminteşte cu dor de casa unde a locuit marele rapsod.

"El tare mult a ţinut la noi la sat, dar satul nu l-o apreciat. Aşa era lumea, aşa erau primarii noştri, nu l-au luat în vedere. Au făcut muzeul acesta din fugă. S-o dus bani buni. Trebuia acolo primăria să pună un om de la primărie ca să aibă grijă de casa ceea", a spus Ilie Muturniuc, consătean al lui Nicolae Sulac.

Şi ceilalţi locuitori din sat sunt indignaţi de starea în care a ajuns casa lui Nicole Sulac.

"Suntem toţi întristaţi de chestia dată, dar nu ştiu motivul din care chiar nu se poate de soluţionat."

"Nica nu se face, banii au luat, dar nu s-a făcut nica, şi gardul nu-i, nu-i nica acolo."

"Tot ai noştri au distrus... S-o furat tot ce a fost acolo, da ce covoare erau cum înainte, tot îi luat, tot absolut, amintirea lui Nicolae Sulac."

Muzeul a fost construit în 2007 la iniţiativa Fundaţiei „Nicolae Sulac”,iar lucrările au costat circa două milioane de lei. Toate problemele, însă, au început, de la terenul muzeului.

"S-au început problemele cu autorităţile locale, au apărut diferite influenţe. Primarul a fost cu un lider care a început prin judecată să obţină o bucată de teren din muzeu, că le aparţin lor. Noi din 2015 am fost prin toate instanţele, la toate ministerele... Cu părere de rău, numai vorbe au fost, nu s-a făcut nimic", a declarat Dumitru Marin, preşedintele Fundaţiei "Nicolae Sulac".

Fundaţia e gata să ofere gratis muzeul oricui şi-ar dori să aibă grijă de el, dar nimeni nu-l vrea, nici măcar primăria locală. Noul primar al comunei Sadîc spune va încerca să găsească o soluţie.

"Atunci când ministerul sau Consiliul raional o să accepte transmiterea la balans, noi atunci o să colaborăm cu Consiliul raional, o să încercăm să restabilim casă, să dezvoltăm cultura şi turismul în satul Sadîc pe baza acestui muzeu", a menționat Ilie Porumbescu, primarul satul Sadîc, Cantemir.

Graţie casei lui Sulac, inclusă în circuitul turistic naţional, fosta administraţie din Sadîc a primit câteva milioane de lei pentru a repara drumul care duce până la poartă. Dar, se pare că şi acesta a fost făcut de mântuială...

"S-au alocat bani foarte mulţi, nu ştim noi câţi s-au ajuns acolo. A trecut nici un an de zile, drumul s-a început a deteriora, au fost experţi, au luat analize, au plecat, rezultate nu am mai avut", a spus Ilie Porumbescu, primarul satul Sadîc, Cantemir.

Responsabilii din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării nu au fost de găsit pentru a oferi o reacţie la acest subiect. Marele rapsod Nicolae Sulac a murit în 2003, în urma unui atac cerebral.

loading...

Lasă un comentariu