Casa-muzeu din Parcul Ţaul, tot mai aproape de finisare. Autorităţile speră că va deveni o atracţie pentru turişti

Lucrările de renovare a casei-muzeu din Parcul Ţaul sunt pe ultima sută de metri. Cladirea în care pe timpul boierului Pommer era şcoala din localitate va avea acelaşi aspect ca şi acum 100 de ani.

Muncitorii spun că lucrările de reaparţie sunt pe ultima sută de metri:

''Acum efectuăm lucrările pe interior, îndreptăm pereţii. Astăzi vom termina de pus acoperişul şi faţada am început să o facem". 

Pentru renovarea casei-muzeu au fost alocate nouă milioane de lei. Oamenii speră că odată cu reconstrucţia conacului şi a clădirilor auxiliare în sat vor veni mai mulţi turişti:

"E foarte frumos şi bine că acum sunt restaurate toate clădirile şi este păstrat stilul. Din Franţa, din Germania din multe ţări veneau vizitatori. Sperăm să avem din nou mulţi turişti".

''Noi sperăm că şi copiii noştri vor avea unde veni să vadă ceva frumos, acem un an aici era peste tot mizerie.''

Autorităţile locale spun că în ce-a de-a treia parte a proiectului vor începe lucrările de renovare a Conacului Pommer.

''Noi am câştigat un proiect la Ministerul Mediului din Fondul Ecologic de 4,5 milioane de lei. Un million este inclus în acest an şi în cel mult două sptămâni vom începe lucrările de pavare şi iluminare a aleei centrale din parc. În 2015 vom începe restaurarea perlei noastre, monumuntul istoric, Conacul Pommer'', a spus Mitrică Andronii, primarul din Taul.

Pentru lucrările de amenajare a parcului şi pentru reconstrucţia conacului au fost alocate peste 24 de milioane de lei din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu