CĂRUCIOARELE, INTERZISE: La Institutul de Cardiologie a apărut un indicator nou

Un indicator care ar interzice accesul părinţilor cu cărucioare pe teritoriul Institutului de Cardiologie a trezit indignarea internauţilor, pe reţelele de socializare. La rândul lor, reprezentanții instituţiei medicale spun că, de fapt, doar au dorit să atenţioneze părinții că ar putea ajunge sub roțile mașinilor.

Unii oameni spun că nu prea înțeleg semnificația acestui indicator și că ar fi cazul ca acesta să fie schimbat.

”Aici e spațiu public și lumea are dreptul cu orice să circule. Poate protejează într-un mod oarecare că-i spital cum n-ar fi și nu-i loc de plimbare”

”Nu tratează populația, pur și simplu le interzice să intre în spital, așa văd. Adică nu mi se pare corect ce au făcut cu alte cuvinte.”

”Cred că au făcut-o ca să protejeze copiii de ceva care să nu-i traumatizeze. Cred că au făcut-o pentru a proteja copiii.”

Reprezentanții Institutului de Cardiologie afirmă că acest indicator are menirea de a avertiza părinții despre un posibil pericol și că nimeni nu are intenția să le interzică părinților cu cărucioare să intre pe teritoriul instituției. Decizia administraţiei ar fi fost luată după ce, recent, o mamă care îşi plimba copilul cu căruciorul prin zonă, ar fi fost la un pas să fie lovită de o maşină.

”Drumurile pe teritoriul nostru sunt foarte înguste și aici des circulă mașini, mașini care aprovizionează instituția cu alimente, medicamente și echipamente necesare, de aceea este chiar periculos pentru mămici care des se plimbă pe teritoriul nostru”, a spus  purtător de câvânt al Institutului de Cardiologie, Ana Moiseieva

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, indicatorul ar urma să fie înlocuit în curând.
loading...

Lasă un comentariu