Caroline Marks, noua vedetă din surfing. Sportiva americană va reprezenta SUA la Jocurile Olimpice din vară

La 17 ani, Caroline Marks este una dintre revelaţiile surfing-ului mondial. Anul trecut, sportiva americană a câştigat două turnee şi a prins podiumul la alte patru, reuşind să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Sportiva originară din oraşul Boca Raton, statul Florida, spune că încă nu realizează ce perfomanţă impresionantă a realizat.

"Am avut emoţii mari când am aflat că voi fi în echipa olimpică. Cred că este unul dintre cele mai mari momente ale carierei mele. Evident, voi merge acolo pentru victorie, dar, în afară de asta, sunt bucuroasă să împart această experienţă cu prietenii mei şi familia. Sunt bucuroasă să văd locuri noi în Japonia şi să îmi reprezint ţara", a spus sportiva, Caroline Marks.

Marks a participat la turnee în Australia, Indonezia, Franţa, Brazilia, Africa de Sud, Portugalia, dar se aşteaptă ca Olimpiada să fie specială pentru ea.

"Am mai fost în Japonia, în oraşul Chiba, însă nu pe valurile celea pe care vom concura la Jocurile Olimpice. Totuşi, sunt entuziasmată, pentru că este o locaţie nouă. Îmi place Japonia, aşa că ard de nerăbdare", a afirmat sportiva, Caroline Marks.

Marks a debutat în turul Ligii Mondiale de Surfing la doar 15 ani, devenind cea mai tânără sportivă care reuşeşte acest lucru. Americanca este convinsă că Jocurile Olimpice vor bulversa dezvoltarea surfing-ului mondial.

"Consider că surferii sunt unii dintre cei mai muncitori oameni. Dimineaţa, pe întuneric, când este foarte frig, ei îmbracă echipamentul şi fac surfing. Cred că, de acum încolo, lumea ne va aprecia ca pe nişte profesionişti", a menţionat sportiva, Caroline Marks.

La Tokyo, surfing-ul va debuta în programul Jocurilor Olimpice, alături de alte patru genuri de sport: baseball, karate, skateboarding, şi escalada sportivă.

Olimpiada se va desfăşura între 24 iulie şi 9 august.

loading...

Lasă un comentariu