Carnea de struț, în restaurantele din Capitală. Ce și-a propus un antreprenor din țară

Embed:
Bucate din carne de struţ crescut în Moldova. Cu asta pot să-şi alinte papilele gustative gurmanzii într-un restaurant din Capitală. Păsările sunt crescute de un fermier din raionul Basarabeasca. Gheorghe Hăruţă a pus bazele afacerii acum câţiva ani, când un prieten l-a sfătuit să cumpere pui de struţ în loc de iepuri.

”Am studiat această pasăre în detalii. Erau pui de struți, cu vârsta de lună de zile. I-am adus acasă, i-am crescut. Scopul e pentru a face o crescătorie de struți, să avem pui de realizare, să avem carne pentru resaturante”, a spus Gheorghe Hăruță, fermier.

Cei 30 de struţi au un meniu zilnic special, elaborat de către savanții din România.

”Avem o rețetă bine calculată de un colegiu din Buzău, compusă din treisprezece component, cereale obișnuite, care cresc pe terenurile Republicii Moldova, Plus vitamine și calciu.”

Pentru a putea fi sacrificat, struțul trebuie crescut cel puțin un an.

”Struțul are 120 de kilograme, la un an de zile, care doar 30 de kilograme. Carne în piept nu are și pe spate tot nu are, doar în picioare și în gât. Conține un Ph favorabil care nu atrage bacterii de genul salmonela sau e-coli. ”

Carnea de struț este săracă în grăsimi şi este potrivită pentru sportivi, copii și chiar bolnavi de diabet.

”Carnea de struț este asemănătoare cu mușchiulețul de vițel, numai că ea este cu mult mai săracă în grăsimi și mult mai bogată în fier și conține vitaminele E și omega 3.”, a zis Anatolie Simonov, proprietarul restaurantului.

Printre primii care au gustat carnea de struţ au fost şi turişti străini.

”Am gustat pentru prima oară carne de struț și este foarte bună. A meritat să vin pentru asta din Noua Zeelandă.”

”Prima dată am vizitat Moldova în 1996. Am venit în Moldova, m-am măritat cu un moldovean și sunt foarte mândră de această țară. Este neobișnuit și emoționant pentru mine, deoarece acestă fermă e un nou nivel, excelent."

”Am servit carnea de struț și altă carne exotică să zicem de crocodil sau zebră în Africa de Est, în Kenya și sincer vorbind carnea de struț din Moldova la gust e mai fină și mai proaspătă.”

Un kilogram de carne de struț costă aproximativ 500 de lei. În restaurante o porție ajunge la preţul de 250 de lei.

Lasă un comentariu