Care este starea pitonului căruia i-au fost îndepărtate de pe corp peste 500 de căpuşe

Un piton descoperit într-o piscină din spatele unei case din statul australian Queensland (nord-est) acoperit cu sute de căpuşe se recuperează într-o clinică pentru animale, după ce specialiştii au reuşit să îndepărteze de pe corpul acestuia 511 paraziţi, informează DPA.

Şarpele a fost găsit într-o piscină din spatele unei case din zona Gold Coast, unde ajunsese, probabil, în încercarea de a îneca căpuşele care îi acopereau tot corpul.

Reptila a fost dusă la Currumbin Wildlife Hospital, unde i s-au făcut teste înainte de a-i fi îndepărtaţi paraziţii, în cadrul unei operaţiuni care a durat câteva ore, scrie Agerpres.ro.

Luni, spitalul a postat pe contul de Facebook mulţumiri celor care i-au urat însănătoşire grabnică pitonului, denumit între timp "Nike".

Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, din cauza căpuşelor, Nike suferea de anemie.

"Nike are, de asemenea, o infecţie severă care este posibil să-l fi imobilizat, permiţând căpuşelor să-l paraziteze", au adăugat ei.

"Nike nu va fi eliberat încă în pădure, dar sperăm să îşi revină complet şi apoi să îi dăm drumul înapoi în sălbăticie în următoarele luni", au precizat aceştia.

Potrivit lui Stephen Barker, profesor de parazitologie la Universitatea din Queensland, pentru a îneca o căpuşă este nevoie de 10-12 ore.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu