Care este cauza decesului cântăreţului Charles Aznavour

Cântăreţul Charles Aznavour a decedat luni dimineaţă din "cauze naturale", în urma unei "insuficienţe cardio-respiratorii'', a precizat marţi pentru AFP procurorul din Tarascon, Patrick Desjardins, dezvăluind rezultatele autopsiei realizate marţi, scrie agerpres.ro.

"Ipoteza înecului ca urmare a unui leşin este exclusă", a adăugat procuratorul. Corpul artistului a fost găsit luni spre prânz la domiciliul său din Mouries (Bouches-du-Rhône), "întins în cada din baia adiacentă camerei defunctului", a precizat parchetul din Tarascon într-un comunicat.

O anchetă pentru stabilirea cauzei morţii a fost deschisă de către brigada de investigaţii din Arles, sub îndrumarea procurorului din Tarascon.

În urma autopsiei realizate la centrul medical din Nîmes s-a stabilit că decesul cântăreţului "survenit în dimineaţa zilei de 1 octombrie este urmarea unui edem pulmonar acut provocat de o insuficienţă cardio-respiratorie care nu a mai putut fi tratată de medici", se mai precizează în comunicat.

"Caracterul suspect al decesului poate fi exclus, dar circumstanţele morţii nu sunt cunoscute cu precizie", a declarat luni presei Patrick Desjardins, în faţa domiciliului cântăreţului.

Corpul neînsufleţit a fost înapoiat familiei. În faţa intrării în proprietatea artistului din Mouries, unde erau depuse circa 20 de buchete de flori, câteva persoane au venit marţi după-amiază să se reculeagă.

Cântăreţul şi actorul cu o carieră de peste 70 de ani s-a stins din viaţă la domiciliul său din Alpilles, în sud-estul Franţei, acolo unde artistului îi plăcea să se relaxeze, suscitând un val de omagii din partea tuturor generaţiilor de admiratori.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu