Care companie a câştigat concursul pentru a ridica Arena Chişinău

Embed:

Ministrul Economiei şi Infrastructurii Chiril Gaburici și Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc au susținut un briefing de presă unde au anunțat care firmă a câștigat concursul pentru a ridica Arena Chișinău, dar și despre progresul pașilor făcuți în realizarea proiectului.

Astfel, Chiril Gaburici a menționat faptul că 75% din acțiuni sunt deja implementate.

"În urma anunțării ofertei depuse în cadrul concursului de selectare a partenerului public privat pentru Arena Chișinău, vreau să vă spunem că proiectul construirii Arenei Chișinău se desfășoara conform planului stabilit încă din luna martie 2018.

Interesul nostru este să-l parcurgem în mod corect, cu pași siguri, conform legislației, astfel încât visul nostru să devină realitate. În aspect practic vreau să comunic că avem următoarea imagine: din totalul de 44 de acțiuni care au fost stabilite de către grupul de lucru la începutul acestui proiect, 33 de acțiuni sau75 % din acțiuni sunt deja implementate.

11, 4% sunt în curs de implementare și finalizare. Progresul general al implementării planului este de 86, 4%, care din acțiuni urmează să fie finalizate, în primul rând pregătirea terenului pentru șantier, și aici vorbim despre defrișare și despre nivelare.

Acest proces este în derulare. Începând de săptămâna viitoare se va defrișa terenul. Echipamentele și transportul se afla la fața locului. O altă acțiune este finalizarea separării terenului, aici vorbesc despre cele 10 hectare. 10 hectare vor fi separate de cele 69,2.

Pe parcursul lunilor iulie și august planificăm lucrul cu partenerul privat și pregătirile tehnice în aspect de obținere a autorizației necesare pentru lansarea construcției și a șantierului.

Coform planului, sfârșitul lunii august trebuie să reprezinte momentul în care se deschide șantierul de construcție. Vreau să subliniez importanța acestui proiect. Credem că acest proiect va da și un imbold turismului. Concursul a fost organizat conform prevederilor hotărârii Guvernului. În vederea desfășurării concursului a fost organizată o comisie de selectare, compusă din reprezentanții la mai multe entități. Comisia a fost responsabilă. Am folosit toate misiunile diplomatice", a spus Ministrul Economiei şi Infrastructurii Chiril Gaburici.

Compania care construit mall-ul de pe viaduct şi hotelul de lux Radisson Blu Leogrand, este cea care a câştigat concursul pentru a ridica şi Arena Chişinău.

Este vorba despre firma turcească SUMMA, care are experienţă în construcţii la nivel mondial. 

Compania SUMMA nu este una străină pentru ţara noastră. Reprezentanţii ei activează în ţara noastră de 22 de ani, iar pe lângă complexe rezidenţiale de lux, aceasta a mai construit centrul Medical Med Park,  drumul Sărăteni-Soroca, dar şi mai multe super market-u

"Acest eveniment este pentru noi unul de importanţă majoră, de aceea mulţumesc tuturor pentru implicare. Mai mult de atât sper că este aşteptat de tot publicul iubitor de sport şi de evenimente din Republica Moldova.

Aşadar, mi-ar plăcea să vă prezint informaţia cu referire la comisiile de selectare a partenerului privat, la care Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetăriii deţine preşedenţia.

Aşa cum s-a anunţat săptămâna trecută, urmare a încheierii procedurii de recepţionare a ofertelor la data de 4 iulie 2018, orele 16:00 a fost constatată recepţionarea unei singure oferte.

La şedinţa comisiei din 6 iulie 2018, aşa cum a fost stabilit de documentaţia standart, comisia a avut sarcina de a deschide oferta depusă şi a analiza dacă în dosar sunt prezente toate actele solicitate de documentaţia standart.

Astfe, a fost constatată conformitatea şi prezenţa tuturor actelor necesare şi conforme documentaţiei standart.

Astăzi comisia a avut de asemenea o şedinţă şi a avut în faţă câteva sarcine importante, după cum urmează: Constatarea iligibilităţii ofertei în conformitate cu hotărârile Guvernului, nr.407 din 25 aprilie 2018, privind obiectivele, cerinţele acestui parteneriat public privat. Drept rezultat constatăm că comisia a comunicat iligibilitatea ofertei pe toate poziţiile şi anume:

Compania are experienţă în domeniul constucţiei de minim 3 proiecte de proiectare şi construcţie, realizate pe parcursul anilor 2013-2017 cu o valoare cel puţin 30 milioane euro per proiect;

Compania are experienţă în construcţia edificiilor de profil sportiv, similare obiectivului parteneriatului public privat, fiind realizat minim un proiect pe parcursul ultimilor 5 ani. Aceste obiective sunt complexe sportive din Senegal şi Federaţia Rusă.

Cifra de afaceri medie anuală a companiei din activităţi de construcţie este de cel puţin 50 milioane de euro per an în ultimii trei ani.

Compania are acces la linii de finanţare de minimum 50 milioane de euro de la instituţiile bancare cu reputaţie.

Avem bucuria şi onoarea să comunicăm că comisia a votat unanim atribuirea proiectului de parteneriat public-privat pentru proiectarea şi construcţia Arenei Polivalente de interes internaţional pentru ofertantul concursului compania "SUMMA" din Turcia.

Ţinem să constantăm că ne bucurăm de atitudinea şi responsabilitatea câştigătorului faţă de acest concurs şi de faptul că am reuşit să identificăm o companie care să accepte regulile severe, le-aş spune chiar drastice stabilite de Guvern în aspect de termeni de realizare a proiectului, modalitatea de implicare a statului în acest proiect şi altele.

Interesul nostru a fost acela de a avea ofertanţi serioşi care să accepte viziunea noastră privind acest proiect şi să înţeleagă că ţinem la anumite standarde şi la anumite avantaje pe care Arena Chişinău trebuie să le aducă ţării noastre.

Ţinem să constatăm de asemenea, că ne bucurăm că proiectul va fi realizat de o companie internaţională puternică şi cu experienţă în domeniu, o companie pe care o cunoaştem, o companie, care are activitate în Republica Moldova. O companie care cunoaşte specificul pieţii şi bazei legale şi care a demonstrat deja prin proiectele realizate la noi în ţară că este o companie calitativă şi profesionistă prin munca şi profesionalitatea ei.

Menţionăm, că la semnarea contractului vom asigura un eveniment public şi în acest sens vom invita societatea civilă să participe la acest eveniment memorabil", a spus Monica Babuc.

PUBLIKA.MD amintește că complexul ultramodern va fi ridicat pe un teren de zece hectare din comuna Stăuceni. Arena Chişinău va avea o capacitate de până la cinci mii de locuri și va putea găzdui diferite evenimente sportive, conferințe, expoziții sau concerte.

Complexul va găzdui o piscină olimpică şi terenuri de tenis. Proiectul este implementat la iniţiativa preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu