Cardiff City vrea discuţii directe cu Nantes pe marginea achitării sumei de transfer pentru Sala

Conducerea clubului Cardiff City vrea să aibă discuţii directe cu oficialii lui Nantes pe marginea achitării sumei de transfer pentru argentinianul Emiliano Sala, decedat într-un accident de avion în luna ianuarie, scrie agerpres.ro.

FIFA a dat termen celor două cluburi ca până pe 15 aprilie să-şi rezolve disputa, în condiţiile în care Cardiff a refuzat să achite prima tranşă a contractului de 17 milioane euro.

''Cardiff City a trimis recent o scrisoare către conducerea grupării franceze pentru a avea loc o întâlnire între cele două părţi pe marginea situaţiei la care s-a ajuns în urma decesului argentinianului Emiliano Sala. Până în prezent nu am primit niciun răspuns'', se arată într-un comunicat al clubului galez.

Galezii au refuzat să plătească prima tranşă de 6 milioane euro din transferul fotbalistului argentinian, care se ridică la 17 milioane euro, invocând unele "anomalii", iar FC Nantes a decis să se dreseze FIFA, depunând o plângere în acest sens.

La finele lui martie, FIFA anunţa că a înregistrat cererea clubului francez FC Nantes privind plata indemnizaţiei de transfer a atacantului argentinian Emiliano Sala la echipa Cardiff City. În replică, reprezentanţii formaţiei din Premier League au apreciat drept ''nul şi neavenit'' contractul de 17 milioane de euro pe care a fost de acord să-l plătească echipei Nantes, invocând faptul că Sala a semnat un contract cu Cardiff City care a fost respins de Premier League, moartea acestuia producându-se înainte ca el să semneze noul contract revizuit.

Emiliano Sala şi-a pierdut viaţa într-un accident aviatic produs pe 21 ianuarie, la scurt timp după transferul său la Cardiff, în timp ce traversa Canalul Mânecii. El nu a apucat să joace niciun meci în tricoul echipei din Premier League.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu