Caravana PDM a ajuns la Rezina și Șoldănești. S-a discutat despre proiectele și soluționarea problemelor locuitorilor

Embed:
Gazificarea localităţilor, conectarea gospodăriilor din raioanele Rezina şi Şoldăneşti la reţeaua de apă şi canalizare, dezvoltarea turismului regional, dar şi crearea noilor locuri de muncă. Asta îşi propune să facă în continuare Eleonora Graur, candidat la alegerile parlamentare din partea Partidului Democrat pe circumscripţia numărul 13. Concurentul a făcut aceste promisiuni în cadrul caravanei electorale a democraţilor, condusă de vicepreşedintele PDM, Andrian Candu.

Unul dintre proiectele majore care urmează a fi implementat în raionul Rezina este deschiderea unui parc industrial pe o suprafaţă de opt hectare.

"Îmi propun ca fabrica de tricotaje care este în Rezina, dar care este încă o construcţie nefinalizată, să devină un parc industrial. Ducem deja negocieri cu agentul economic care să vină să investească în această încăpere ca să putem crea noi locuri de muncă", a declarat Eleonora Graur, candidat pe circumscripţia nr. 13 Rezina.

Democrații au vizitat o fabrică de tricotaje din Rezina, deschisă de un antreprenor străin, unde muncesc peste 100 de angajaţi.

"Sunt tare mulţumită că am un loc de muncă aproape de casă. Foarte bine că ne dau şi tichetele şi salariul, ne ajunge să ne întreţinem o lună de zile."

"Sunt locuri de muncă, plătesc bine, tichete de masă ne dau, doar să vii să lucrezi."

Ulterior, democraţii au stat de vorbă cu oamenii pe care i-au întâlnit. Vicepreşedintele PDM Andrian Candu a decis să meargă la o farmacie din oraş, unde s-a convins că medicamentele compensate şi cele gratuite sunt eliberate bolnavilor.

"- Este o plăcere să vă cunosc, numai pe televizor vă văd.
- Iată acum mă vedeţi şi în realitate!
- Sunteţi om ca toţi oamenii!
- Aşa arată o reţetă, se vinde la farmacie şi farmacia dă medicamentele gratuit, în cazul de faţă", a spus Andrian  Candu, vicepreşedinte PDM 

Unii concurenţi electorali au ales o cale mai deosebită pentru a ajunge la alegători. Sergiu Sîrbu, candidat pe circumscripţia naţională, a urcat pe un motocultor.

"- Bună ziua, să votăm Partidul Democrat.
- Votăm, Numai nu cu vorbe!
- Sîrbu: Nu, noi numai cu fapte, nu cu vorbe!", a spus Sergiu Sîrbu, candidat PDM pe circumscripţia naţională.

În circumscripţia uninominală cu numărul 13 din Rezina, Elena Graur concurează cu alţi şase contracandidaţi.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu