Caravana PDM a ajuns la Fălești. Vlad Plahotniuc a vorbit cu localnicii despre crearea de noi locuri de muncă și a investițiilor în raion

Embed:
Crearea unor centre regionale de procesare a produselor agricole, strămutarea agenților economici de la orașe la locurile de baștină, reanimarea învățământului profesional-tehnic, atragerea investițiilor în zonele rurale. Sunt o parte din planurile Partidului Democrat pentru impulsionarea economiei în teritoriu. Subiectele au fost printre principalele teme de discuție la întâlnirile cu locuitorii din raionul Fălești, unde a ajuns caravana electorală a PDM, condusă de liderul formaţiunii, Vlad Plahotniuc.

Un model de afacere în regiune este fabrica de cablaje din satul Albinețul Vechi, pe care au vizitat-o membrii caravanei electorale. Investiţiile, care vin din Italia, au depăşit cinci milioane de euro, iar compania este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul local.

"- Toate se fac într-un proces?
- Nu, toţi fac diferite, deoarece la noi volumul e diversificat, e foarte mare, fiecare face cablul lui."

Cei 820 de angajaţi au parte de condiţii bune de muncă şi se bucură de un salariu decent. Pe unii dintre ei, aceste lucruri i-au motivat să revină din străinătate.

"A venit firma la noi în sat, ne este bine. Alături de familie şi ne place munca."

De săptămâna viitoare, fabrica va fi inclusă în Zona Economică Liberă Bălţi. Reprezentanţii companiei spun că, datorită susţinerii de care se bucură din partea guvernării, au condiţii pentru a se extinde.

"Dacă vorbim din punct de vedere al antreprenorilor, se simte o deschidere foarte interesantă, la toate capitolele. Deschidere cu instituţiile statului, noi cooperăm foarte bine cu vama", a spus Octavian Ţibirenco, directorul companiei de cablaje.

Oamenii îşi doresc ca în localităţile lor să fie deschise cât mai multe locuri de muncă. Un localnic din comuna Făleştii Noi s-a referit la vechea fabrică din sat, care trebuie reparată.

"Suntem tineret, vreun investitor, ceva, să vină. Aş lucra, dar nu am unde."

"Ele trebuie refăcute, după alte producţii, care ne trebuie nouă, aici. Dar, indiferent de ce va fi cu ele, noi, în fiecare localitate, o să venim cu investiţii noi, o să le scoatem din Chişinău, pentru că prea se urbanizează buisenss-ul şi noi am propus ca toate firmele să fie relocate la locul de baştină al acţionarilor. Totodată, noi trebuie să revedem sistemul de învăţământ, să fie profesional", a menționat Vlad Plahotniuc, candidat PDM.

Caravana electorală a Partidului Democrat a ajuns şi la Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din oraşul Făleşti. Elevii, pentru care scrutinul din 24 februarie va fi primul, s-au interesat de viitorul relaţiilor externe ale ţării noastre.

"De ce să nu creăm condiţii pentru ca ţara noastră să se dezvolte, fără ca să depindem de cineva, ci, pur şi simplu, să ne dezvoltăm mai departe. Cum credeţi, singura soluţie este să ne integrăm în Uniunea Europeană sau în Uniunea Euroasiatică, ca să îmbunătăţim situaţia din Republica Moldova?"

"Partidul Democrat nu este cel mai confortabil partener pentru toţi vecinii. Ştiţi de ce? Pentru că noi avem părerea noastră şi că ea se reflectă prin faptul că moldoveanul stă în faţă, interesul cetăţeanului nostru stă în faţă. Noi avem mândria noastră, avem demnitate, ştim ce să facem", a declarat Vlad Plahotniuc, candidat PDM.

În cadrul caravanei, s-a discutat şi cu angajaţii din Sănătate.

Candidatul PDM din circumscripţia numărul 11, Iraida Bînzari, care este de peste trei ani şi preşedintele raionului, spune că pentru ea ar fi o mândrie să reprezinte interesele oamenilor din aceste localităţi în următorul Parlament.

"Făleştiul, în perioada precedentă a fost un raion uitat. Şi, numai în această perioadă de trei ani de zile, am simţit foarte lucruri care au veni, dar, dacă atâtea lucruri nu s-au făcut mulţi ani, chiar rămâne puţin", a spus Iraida Bînzari, candidat PDM în circumscripţia nr.11, Făleşti

"Nu am luat candidatul la Chişinău, l-am lăsat aici, pentru că îi pasă de localitate, de oameni, e implicat în toate procesele", a menționat Vlad Plahotniuc, candidat PDM

În circumscripţia numărul 11, din raionul Făleşti, candidatul PDM, Iraida Bînzari, se va duela cu alţi cinci pretendenţi la funcţia de deputat.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu