Caravana PDM a ajuns în Drochia și Glodeni: Partidul Democrat va continua programele pentru susținerea afacerilor

Embed:

Prin proiectele și inițiativele promovate în domeniul social, PDM a demonstrat că are grijă de familiile Moldovei, de copiii țării. Acesta este unul dintre mesajele transmise sâmbătă de către echipa Partidului Democrat, care a mers în raioanele Drochia și Glodeni.

Democrații le-au vorbit locuitorilor de la nord despre inițiativele de susținere a familiilor, precum "Prima Casă", majorarea indemnizației la nașterea copiilor, instituirea unei noi alocații de 200 de lei lunar până la vârsta de 18 ani, despre creșterile de salarii și pensii, care vor avea loc anual, dar și despre multe alte proiecte pe care le-au gândit pentru cetățeni.

Prima oprire a Caravanei PDM a fost în satul Chetrosu, raionul Drochia, la o crescătorie de iepuri. Afacerea a fost înființată de către trei coproprietari, moldoveni care au muncit peste hotare și au revenit la baștină unde au investit banii. Astăzi, ferma produce circa 60 de tone de carne de iepure, care este distribuită inclusiv în rețelele de supermarketuri din Chișinău.

"Piața trebuie dezvoltată, asigurată cu produse calitative. Avem capacitățile necesare. Când am ieșit pe piață era problema cu distribuția. Acum se vinde în rețelele mari de supermarketuri. Așteptăm un program de stat pentru carne", a spus unul dintre coproprietarii fermei, care a apreciat și implicarea lui Cornel Padnevici, actual candidat al PDM pe circumscripția Drochia,  încă de la primii pași de înființare a afacerii.

Președintele Parlamentului, vicepreședinte al PDM Andrian Candu, care a condus Caravana PDM în raioanele de nord ale țării, s-a arătat impresionat de realizările  acestui agent economic, un bun exemplu de utilizare a capitalului câștigat. 

Andrian Candu a spus în acest context că PDM va continua programele pentru susținerea afacerilor.

La rândul său, Cornel Padnevici a afirmat că și în continuare se va implica activ în promovarea proiectelor necesare pentru dezvoltarea raionului.

La Chetrosu, democrații au mai vizitat o brutărie și au avut o întâlnire cu peste 400 de locuitori.

Ajunși la Glodeni, Caravanei PDM s-a alăturat candidatul de pe circumscripția Glodeni-Râșcani, Ion Leucă, președintele degrevat al raionului Glodeni. Împreună cu candidatul de pe circumscripție, Andrian Candu a mers în satul Petrunea, Glodeni, unde au vorbit locuitorilor despre proiecte de susținere socială a pensionarilor, familiilor și copiilor.

"Mă bucur să fac parte din echipa faptelor și nu a vorbelor. Am realizat foarte multe proiecte în fiecare localitate din raion. Dorim în continuare să facem fapte bune pentru localitățile raionului", a precizat Ion Leucă.

Locuitorii din Petrunea au adresat mai multe întrebări democraților și s-au interesat de proiectele pe care le pregătesc.

Andrian Candu, care a  făcut un bilanț al zilei, a anunțat că doar în cele două raioane -  Drochia si Glodeni – sâmbătă, democrații au avut peste 45 de întâlniri și au discutat cu mai mult de 2 500 de cetățeni.

"Am discutat diverse subiecte, inclusiv despre drumuri. De fapt, oamenii ne-au spus că acele drumuri care au fost reparate anul trecut prin programul 'Drumuri bune' sunt în stare foarte bună. S-au deteriorat cele care nu au fost reparate demult și la care trebuie să ajungem să le reparăm", a declarat Andrian Candu.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu