CARAVANA DE CRĂCIUN A POLIŢIEI. 1.500 de copii din toată ţară s-au bucurat de daruri

1.500 de copii din toată ţară s-au bucurat de daruri din partea poliţiei. Pentru a le lumina sărbătorile, mai multe familii defavorizate au fost vizitate de către ofiţeri, însoţiţi de şoferi de off-road, reprezentanţi ai Mitropoliei, pompieri şi salvatori.

"Peste 100 de maşini suntem, care mergem la 300 de familii. Oamenii au adus foarte multe hăinuţe, s-au adus produse alimentare, ceea ce este necesare pentru aceste familii", a spus preşedintele A.O. "Terra Valahia", Valeriu Vieru.

"Biserica consideră că ajutorarea este principiul de bază al ajutorării sociale din care cauză a salutat şi a binecuvântat această acţiune", a spus purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș.

După ce darurile au fost sfinţite, maşinile s-au împărţit în grupuri şi au pornit în diferite localităţi. Caravana de Crăciun a făcut primul popas în satul Micăuţi, raionul Străşeni.

Eudochia Cotorobai creşte singură cei patru nepoţei. Tatăl copiilor şi-a părăsit familia, iar mama lor a plecat la muncă peste hotare.

"Noi dulciuri, nu le prea cumpărăm, că nu avem cum.
- De ce plângeţi?
- Ei aşa-i..
- V-aţi emoţionat.
- Da".

În total, cu daruri s-au ales 23 de copii din cinci familii din satul Micăuţi. Fraţii Guşilă au încercat să-i impresioneze pe oaspeţi cu o urătură.

"Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă, şi strigaţi cu toţii....
Hăi, hăi".

De la Micăuţi, "Caravana de Crăciun" a mers cu surprize şi la familia Poclitaru, din oraşul Străşeni, în care cresc patru copii. Mihăiţă, cel mai mic dintre toţi, s-a dovedit a fi şi cel mai îndrăzneţ.

El şi-a luat inima în dinţi şi a ieşit primul în prag pentru a întâlni oaspeţii. Drept răsplată, a primit un chipiu de poliţist şi o maşinuţă plină cu dulciuri.

"Stă frumos, stă frumos. Maşină de poliţie, şi chipiu de poliţist.

"- Asta e o surpriză chiar. O surpriză mare, chiar nu m-am aşteptat.
- Anul acesta a mai fost moş Crăciun până la copii?
- Nu,nu a avut din partea cui să vină".

"Le-am adus daruri de Crăciun, le-am adus lucruri necesare care absolut au nevoie aceste familii. Şi noi am simţit că aceste familii aşteaptă suportul nostru", a spus şeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.

Caravana de Crăciun organizată la iniţiativa Inspectoratului General de Poliţie s-a desfăşurat pentru al treilea an consecutiv.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu