CARANTINĂ în satul Palanca din cauza unui focar de pesta porcină. Localnicii AU RESTRICŢII

Embed:

Autorităţile au instituit carantină în satul Palanca, Ştefan Vodă din cauza unui focar de pesta porcina africană. Centrul Republican de Diagnostic Veterinar a confirmat prezenţa virusului la câţiva porci dintr-o gospodărie. 

"Am depistat şase purcei, doi cu semne clinice avansate de boală şi 4 din ei aveau înregistrat ridicarea temperaturei. Doi purcei au fost sacrificaţi forţat, prelevate probe şi trimise în laborator", a menţionat Maxim Sârbu, şeful secţiei sănătatea animalelor, ANSA.

În Palanca a fost instalat un filtru sanitar, iar localnicii nu au voie să scoată din sat carne de porc sau animale vii. Pentru a preveni răspândirea bolii, veterinarii vor monitoriza starea porcilor pe o rază de câţiva kilometri şi vor face dezinfecţii acolo unde au fost ţinute animalele afectate.

Deocamdată, nu se cunoaşte sursa îmbolnăvirii porcilor. Satul Palanca a fost în carantină şi la sfârşitul anului trecut. Atunci, pesta porcină a ajuns în sat după ce un localnic a cumpărat carne din Ucraina.

În 2017, au fost depistate focare de pestă porcină în raioanele Ștefan Vodă, Soroca, Edineţ, Donduşeni și Hâncești. Aceasta este o boală infecţioasă care afectează porcii. Virusul nu se transmite la om.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu