CAPTURĂ RECORD de cannabis în România. Valoarea drogurilor se ridică la 4 MILIOANE de euro

Trei persoane, între care un cetăţean german, au fost reţinute, după ce au fost prinse cultivând cannabis, în judeţul Timiş, într-o zonă cu vegetaţie deasă. Cei trei au amenajat inclusiv canale de irigaţii.

Poliţiştii au depistat mai multe culturi, cu aproximativ 2,5 tone de cannabis (masă verde și uscată), valoarea de piaţă a plantelor ridicându-se la aproximativ patru milioane de euro, relatează News.ro, potrivit Digi24.ro.

Cetăţeanul german Cristian Loredan Altstadter şi cetăţenii români Ioan Bogdan Ilinca şi Constantin Adrian Bîrnaz au fost reţinuţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc. Aceştia sunt acuzaţi că au dezvoltat şi întreţinut, la limita dintre judeţele Timiş şi Caraş-Severin, mai multe culturi de cannabis, amplasate pe patru parcele diferite.

Pentru ascunderea culturilor, bărbaţii au ales o zonă izolată, fără drumuri de acces auto în proximitate. Au ales o zonă cu vegetaţie deasă, în mijlocul căreia au defrişat o porţiune de circa 2.300 metri pătraţi, pe care au amenajat canale de irigaţii, folosindu-se de un pârâu din apropiere, de unde apa era canalizată către culturi, cu ajutorul unor pompe.

"Inculpaţii făceau deplasări periodice în zona astfel amenajată, pentru diferite activităţi de întreţinere a culturii şi de stimulare a creşterii plantelor cu ajutorul unor îngrăşăminte. După ce plantele ajungeau la maturitate, inculpaţii culegeau inflorescenţele cu conţinutul cel mai bogat în THC, pe care le transportau la un imobil situat pe raza localităţii Blajova (comuna Niţchidorf), din judeţul Timiş, unde amenjaseră un veritabil laborator de uscare a cannabisului. În fiecare cameră a imobilului erau amplasate folii, pe întreaga suprafaţă a camerei, pe straturi succesive, astfel încât să permită uscarea rapidă a unor cantităţi mari de cannabis", anunţă DIICOT.

Potrivit sursei citate, după finalizarea acestui proces, drogurile erau ambalate şi comercializate, doar en-gros, în cantităţi de minim un kilogram, către diferiţi dealeri din ţară, însă există indicii că o parte a drogurilor erau scoase şi din ţară, cu destinaţia Germania, unde liderul grupării îşi are domiciliul.

Cantitatea rezultată de pe plantaţia astfel depistată se ridică la 2,5 tone. Potrivit Poliției Române, este cea mai mare captură de cannabis confiscată în România.

"Membrii grupării comercializau drogurile cu preţul de 4.000 euro/kg (aspect constatat şi cu ocazia flagrantului organizat în cauză), valoarea estimată a cantităţii de droguri care ar fi fost destinată comercializării, după finalizarea procesului de preparare, fiind de circa 1.300.000 euro, «la prima mână». În condiţiile în care, o astfel de cantitate trece însă prin mai multe rânduri de dealeri intermediari, situaţia face ca la consumatorul final, preţul să ajungă la 10 euro/50 lei per gram, aspect care face ca valoarea de piaţă a cantităţii depistate să fie estimată la cca 4 milioane euro", mai arată sursa citată.

Poliţiştii şi procurorii au extins cercetările şi faţă de alte patru persoane.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu