CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ! Poliţiştii au găsit 540 de kilograme de cocaină într-un container

Garda financiară italiană a anunțat vineri confiscarea a 540 kg de cocaină, cu o valoare estimată pe piața neagră de 108 milioane de euro, în două operațiuni distincte întreprinse în portul Gioia Tauro din Calabria, în sudul Italiei, scrie Agerpres.

O primă încărcătură de 40 kg de cocaină a fost descoperită într-un container provenit din Chile, transportând quinoa spre Fos-sur-Mer, sudul Franței.

O a doua încărcătură de 500 kg de cocaină a fost găsită într-un container provenit din Brazilia și care transporta lemn cu destinația Ravenna.

Conform Gărzii Financiare, cocaina confiscată avea o puritate foarte ridicată, iar drogurile au fost depistate cu ajutorul scannerelor speciale și al câinilor dresați.

Gioia Tauro, situat în Calabria, locul de naștere al 'Ndrangheta, considerată cea mai puternică organizație mafiotă din Europa, constituie una din principalele porți de intrare a drogurilor în Italia.

Conform Gărzii Financiare, la Gioia Tauro de la începutul anului au fost confiscate 700 kg de cocaină.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu