Captură de MII DE EURO la frontieră. Patru bărbaţi au fost prinşi cu ţigări de contrabandă

Patru persoane au încercat să transporte fraudulos 85.360 țigarete, de diferite mărci comerciale, la postul vamal Sculeni, folosindu-se de faptul, că acesta este unul dintre cele mai aglomerate posturi.

Primul caz a fost înregistrat la orele 15.00 de către un un cetățean moldovean, original din orașul Bălți. Acesta a declarat în mod verbal doar 1 pachet de țigări, haine personale, însă în urma unui control fizic minuțios, au fost depistate 63.200 țigarete de marcă ”Winston Blue” dosite în podeaua dublă, special amenanjată a caroseriei, în torpedou și în aripile din spatele autoturismului.

După puțin timp au fost contracarate alte 3 tentative de transportare ilegală a produselor de tutun, prin dosirea acestora în locașuri special adaptate a unităților de transport.

Două procese contravenționale au fost întocmite pe numele a doi bărbați, cetățeni ai Republicii Moldova, originari din Ungheni și din Chișinău, satul Budești, iar al treilea proces a fost întocmit pe numele unui bulgar, originar din orașul Varna.

Valoarea totală a celor peste 85 mii țigări se estimează la circa 18 mii euro, pe piața neagră din Uniunea Europeană, unde intenționau să le transporte.

În toate cazurile, bărbații s-au ales cu procese verbale și cu câte o amendă în valoare de 3000 de lei. Iar marfa a fost reținută în vederea confiscării.

Totodată persoanele reținute  urmează să achite contravaloarea unităților auto modificate structural, cu scopul transportării ilegale  a produselor de tutun, sau să fie confiscate însăși mijloacele de transport.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu