Capitala Marii Britanii, cuprinsă de haos! Metroul din Londra este paralizat

Embed:

Milioane de navetişti din Londra au avut o zi de coşmar, din cauza unei greve care a paralizat metroul din capitala Marii Britanii. Oamenii s-au deplasat cu dificultate prin oraş, după ce angajaţii din transport au protestat faţă de reducerile planificate de autorităţi. 

Capitala Marii Britanii a fost cuprinsă de haos. Aproape trei milioane de navetişti s-au deplasat cu autobuzele, bacurile sau bicicletele, din cauza grevei. Chiar dacă autorităţile au suplimentat numărul mijloacelor de transport rutier şi naval, cozile au fost interminabile.

"A trebuit să folosesc autobuzul, deoarece staţia de metrou la care merg eu este închisă. Singurul loc în care am putut ajunge, într-o oră, a fost Westminster. Pe străzi, în autobuze, toţi sunt foarte furioşi".

Angajaţii metroului sunt nemulţumiţi că autorităţile vor închide 250 de case de bilete, iar 950 de oameni vor rămâne fără un loc de muncă. Protestul a fost organizat după ce negocierile dintre sindicat şi conducere au eşuat. Potrivit presei străine, greva de două zile ar putea costa Londra peste 700 de milioane de euro. Calvarul londonezilor este departe de final. Asta pentru că muncitorii au programat o grevă similară săptămâna viitoare. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu