Capitala, ACOPERITĂ DE GUNOI. Locuitorii din Bubuieci nu acceptă propunerile autorităţilor

Embed:

Capitala rămâne și astăzi în gunoi. Un grup de lucru, creat la cererea premierului Pavel Filip s-a întâlnit, ieri, cu localnicii din Bubuieci.

Autorităţile le-au promis oamenilor că până la sfârşitul lui septembrie va fi amenajată o stație de epurare a apelor reziduale. Până atunci însă, aceştia trebuie să deblocheze accesul spre groapa de gunoi.

Localnicii nu au fost de acord însă cu această soluţie şi au spus că vor continua să protesteze.

Protestatarii cer ca până va fi construită staţia de epurare, deşeurile să fie transportate la groapa de gunoi din satul Țânțăreni.

"Poligonul de la Țânțăreni e la e la 6 kilometri de sat, la 6 kilometri, poligonul nostru îi la 500 de metri de oraș."

"Se duce la Țânțăreni unde impactul este mult mai mic, asta este o soluționare reală și pe parcurs se implementează planul care l-ați propus dumneavoastră până în luna septembrie."

"Noi am venit să vedem cum am putea face real, noi nu putem construi o altă gunoiște într-o zi, n-o putem construi mâine, mâine noi ne ducem să vorbim fix așa cu lumea la Țânțăreni", a spus viceministrul Mediului, Ion Apostol. 

Până atunci însă, oraşul rămâne în gunoi. Nici în această dimineaţă, angajaţii de la Regia Autosalubritate nu au evacuat mormanele de mizerie din curţile blocurilor.

Oamenii spun că nu au mai văzut o astfel de Capitală europeană.

"Miroase foarte bine și chiar aseară era ușă deschisă și le-am zis la locatari, închideți ușa că intră epidemia în casă."

"Este îngrozitor! Un coşmar! Nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Văd pentru prima dată aşa o situaţie."

"Săptămâna asta am observat chiar și prin oraș chiar e foarte urât și e foarte murdar."

Deşeurile menajere din curţile blocurilor nu sunt evacuat de patru zile, de când oamenii din localitatea Bubuieci au blocat accesul spre groapa de gunoi.

Aceştia spun că nu mai pot suporta mirosul urât şi cer rezolvarea problemei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu