Cantinele școlare, dotate cu bufet suedez au fost evaluate de experții europeni. Iată ce spun specialiștii

Embed:

Un grup de specialişti în domeniul alimentaţiei publice din Suedia evaluează şcolile din ţara noastră în care a fost instituit bufetul suedez.

Experţii scandinavi au păşit, astăzi, pragul liceului  „Vasilie Vasilache” din Capitală, unde cei peste 300 de elevi se alimentează după modelul copiilor din Stockholm.  

"Cred că este o idee minunată. Copilul îşi poate alege singur ce să mănânce. Da, sunt unii care profită de acest lucru şi aleg doar dulciuri, dar noi trebuie să învăţăm copii să fie independenţi şi să mănânce sănătos". a spus expertul suedez în alimentație, Jonas Hillerstrom.

"Sigur că economisim produse, înainte copilului îi dădeai felul întii, o supa, un borș și un terci. Dacă nu-i plăcea folosea două linguri de terci, două liguri de borș și restul se ducea la urnă. Acum copilul area posibilitatea să aleagă", a declarat directorul  Liceul Teoretic „Vasile Vasilache”, Vera Balanel. 

Iar pentru că în Suedia a fost înregistarată cea mai mică rată de obezitate printre copii, exigenţa suedeză nu s-a lăsat mult aşteptată. Experţii din delegaţia străină nu au ezitat să intre la bucătărie, în camerele de depozitare şi în cele frigorifice, unde sunt păstrate legumele, fructele şi alte alimente ce fac raţia zilnică a copiilor. Primele concluziii au fost mai mult decât pozitive.

"Ceea ce văd aici este pur şi simplu minunat. În Suedia, acordăm mare atenţie curăţeniei, dar chiar şi aşa eu sunt destul de impresionat. Cred că vom avea ce învăţa de la voi în acest sens", a precizat expertul suedez  Lars Wilhelmsson.

În total, experţii suedezi evaluează situaţia din trei şcoli din ţara noastră, din cele 58 în care a fost instituit bufetul suedez. La final, ei vor veni cu recomandările de rigoare pentru autorităţi.

PUBLIKA.MD amintește că proiectul privind alimentaţia elevilor după modelul “Bufet suedez” a fost lansat în 2012, la iniţiativa primarului general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, iar până acum autorităţile municipale au cheltuit 6 milione de lei pentru modelul scandinav de alimentare a generaţiei viitoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu