Cântăreţul american Eddie Money, a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer la esofag în fază terminală (VIDEO)

video

Cântăreţul american Eddie Money, cunoscut pentru hituri precum "Take Me Home Tonight", a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer la esofag în fază terminală, potrivit digi24.ro.

Artistul a făcut anunţul într-o înregistrare video publicată sâmbătă, care va fi inclusă în episodul din 12 septembrie al reality show-ului în care apare în prezent, "Real Money", difuzat de AXS TV.

Money, printre ale cărui hituri se numără "Two Tickets to Paradise", a spus că soarta sa este "în mâinile lui Dumnezeu".

În înregistrarea video, Money a mai spus că a descoperit că are cancer după un control medical de rutină.

Artistul în vârstă de 70 de ani a aflat că boala s-a răspândit deja la ficat şi la noduli limfatici.

Eddie Money, unul dintre artiştii americani de succes în anii 1970 - 1980, a avut numeroase probleme de sănătate în ultimii ani, cel mai recent fiind supus unei operaţii pe cord, după o pneumonie, anul acesta. Money a fost nevoit să îşi anuleze turneul programat în această vară.

Printre hiturile lui Eddie Money se mai numără "Baby Hold On", "Maybe I'm a Fool", "Think I'm in Love", "Shakin'", "Walk on Water", "The Love in Your Eyes" și "Peace in Our Time".

 

Lasă un comentariu