Canon lansează EOS C100 şi EOS C500

Canon măreşte gama Cinema EOS System odată cu lansarea modelelor EOS C100 şi EOS C500, două camere video profesionale, cu obiective interschimbabile, proiectate pentru cameramani independenţi, notează hit.ro.

EOS C100

Cu un senzor CMOS Super 35mm de 8,3MP cu filtru Bayer, EOS C100 combină calitatea foarte bună a imaginii cu un design cu aproximativ 15% redus faţă de modelul C300. Sistemul de imagine foarte bun permite procesarea la nivel de sisteme cu trei chip-uri RGB, oferind culori excepţionale, Wide Dynamic Range şi performante demonstrate în condiţii de luminozitate scăzută, în timp ce suportul NLE extins o face perfectă pentru o gamă largă de utilizatori sau de proiecte.

Cu montura Canon EF, utilizatorii au acces imediat la peste 60 de lentile EF de top, dar şi la libertatea de a experimenta cu noua gamă de obiective EF Cinema Lens. Suportul pentru 24/25/30p şi 50/60i cadre pe secundă oferă flexibilitate, iar gama ISO 320-20.000, oferă un control al expunerii mai mare şi zgomot de imagine scăzut în orice condiţii de iluminare.

EOS C500

Modelul C500 va fi expus la IBC 2012, fiind astfel, pentru prima oară, aduse în Europa. Este o cameră digitală capabilă de rezoluţii 4K (4.096x2.160 pixeli), proiectată pentru filme şi producţii video digitale de înaltă rezoluţie, ce permite capturi RAW pe care le poate înregistra pe echipamente externe.

Alături de obiectivele EF Cinema Lenses şi cu montura EF cu Cinema Lock, devine mult mai simplu pentru operatori să schimbe obiectivele chiar în timpul filmării.

Pe langă înregistrările 4K necomprimate, EOS C500 suporta semnal 4:4:4 pe 12-bit sau 10-bit RGB pentru rezoluţii 2K (2.048x1080 pixeli) sau înregistrare Full HD.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu