Candu: Partenerii externi s-au grăbit atunci când au criticat legea privind declararea voluntară a bunurilor

Embed:

Partenerii externi s-au grăbit atunci când au criticat legea privind declararea voluntară a bunurilor. Opinia aparţine preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, care a adăugat că legea e conformă cu toate rigorile și directivele europene privind combaterea spălării banilor, iar opiniile exprimate până acum au fost lansate fără a fi studiat sau înțeles foarte bine pachetul de legi adoptat de Parlament.

CITEŞTE ŞI: Ce înseamnă declararea voluntară a bunurilor. Andrian Candu vine cu explicaţii

"Dacă aţi observat timpul de reacţie a unor inclusiv parteneri a fost foarte scurt şi foarte rapid. Noi nici nu am reuşit să aprobăm legea, ea nici nu este semnată de mine şi trimisă la promulgare, foarte puţini au reuşit să o citească, să înţeleagă despre ce este vorba, dar deja au venit cu anumite reacţii. Ceea ce înseamnă că este o neînțelegere a actului votat de Parlament", a spus Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.

CITEŞTE ŞI: Candu, despre liberalizarea capitalului, promovată în 2012 de Veaceslav Negruța: A fost o adevărată spălătorie de bani

Totodată, şeful legislativului a declarat că unul dintre dintre criticii înverșunați ai legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală, Veaceslav Negruța, a promovat în 2012, pe când era ministru al Finanțelor, o amnistie fiscală care, de fapt, a fost o mare spălătorie de bani

"Cetățenii Republicii Moldova puteau să declare până la un milion de lei fără să-i arate și fără să facă dovada provenienței acestor bani. Peste 25 de mii de cetățeni și-au declarat acel milion, bani pe care statul nu i-a văzut. Sunt 25 de miliarde de lei care au fost declarate și care statul nu a avut absolut niciun control și nu s-a plătit nicio taxă la stat. În 2012 ce s-a făcut a fost o adevărată spălătorie de bani. Întrebarea este cine și-a dat seama și cine l-a criticat pe domnul Negruța atunci?", a spus preşedintele Parlamentului. 

Pe o reţea de socializare, fostul şef de la Finanţe a evitat să explice cum totuşi a funcţionat legea adoptată în 2012 şi doar a precizat că documentul a fost unul care stabilea nişte metode indirecte de evaluare a veniturilor şi proprietăţilor.

În cadrul conferinţei de presă, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a mai adăugat că bugetul va avea doar de câştigat după implementarea legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală, deoarece instituţiile statului vor fi anunţate în mod oficial despre sumele ascunse.

De asemenea, beneficiarii vor fi obligaţi să depună banii în conturile băncilor din ţară şi să prezinte informaţii despre provenienţa lor. În plus, aceştia vor achita o taxă de 3 la sută din suma declarată. Mai mult, în lege au fost prevăzute criterii clare pentru a preveni riscurile de spălare a banilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu