Candu: Ne vom detaşa de lupta electorală, astfel ca Guvernul şi Parlamentul să poată implementa cele mai bune legislaţii pentru binele cetăţenilor

Embed:

Parlamentul și Guvernul s-au întâlnit într-o şedinţă comună unde au stabilit obiectivele și prioritățile comune pentru anul 2018, convenind asupra sincronizării acțiunilor. Potrivit şefului Legislativului, Andrian Candu, chiar dacă 2018 este un an electoral, atât Guvernul, cât şi Parlamentul se vor detaşa de lupta electorală, astfel ca să poată implementa cele mai bune legislaţii pentru binele cetăţenilor.

"Este un an dificil electoral din punct de vedere al dezbaterilor politice, dar noi vom reuşi să ne detaşăm de lupta şi concurenţa electorală, astfel atât Guvernul cât şi Parlamentul să acorde suportul necesar pentru a implementa cele mai bune practici şi cele mai bune legislaţii pentru cetăţenii Republicii Moldova", a precizat Andrian Candu.

Totodată, preşedintele Legislativului a menţionat că şedinţele comune Parlament-Guvern şi-au arătat roadele.

"Reuşim foarte bine să sincronizăm agendele, acţiunile, să ştim care sunt priorităţile Guvernului, inclusiv pe ministere, un subiect pe care l-am abordat astăzi. Asta presupune că şi în Parlament vom fi pregătiţi mai bine şi vom reuşi cu suportul politic necesar să reuşim să implementăm acele acţiuni pe care le propune Guvernul. Membrii Cabinetului de miniștri și deputații au discutat despre agenda legislativă și angajamentele față de partenerii de dezvoltare. Între acestea se regăsesc pachetele de legi necesare pentru reforma sistemului judecătoresc, cea a pensiilor, cele din domeniul energetic, drepturile omului, legislația mass-media, lupta împotriva corupției, sectorul financiar-bancar, dezvoltarea infrastructurii drumurilor, obținerea tranșelor II și III a asistenței macrofinanciare de la Uniunea Europeană etc. Suntem mulţumiţi de buna colaborare pe care o avem între Parlament şi Guvern, multe acţiuni au fost deja realizate pe parcursul anului trecut: reforma guvernului, pensiilor, legea cu privire la prima casă, cea a tichetelor de masă", a conchis Candu.

Tradițional, Parlamentul și Guvernul se convoacă în ședință comună la începutul sesiunilor parlamentare. La discuțiile de astăzi au participat președinții comisiilor parlamentare și membrii Cabinetului de miniștri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu