Candu, la Aspen Energy Summit: "Conectarea la piața energetică europeană este crucială pentru Moldova"

"Conectarea la piața energetică europeană este de o importanță crucială pentru noi și suntem hotărâți să creăm o alternativă energetică reală pentru Republica Moldova", a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu, la Aspen Energy Summit, organizat în Ploiești, România.

Șeful Legislativului a menționat, în context, gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău și interconectarea sistemului electro-energetic al Moldovei cu cel al României, proiect aflat la faza de studiu de fezabilitate. Potrivit lui, securitatea energetică primează față de parametrii economici scontați.

Reprezentanții guvernării de la București, prezenți la eveniment, și-au exprimat dorința ca România să devină un furnizor de securitate energetică în regiune, iar relațiile moldo-române să avanseze și în domeniul energetic.

La eveniment a participat vice-președintele Comisiei Europene, responsabil de Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič, oficiali din regiune, experți, investitori în domeniul energetic.

În marja summitului, președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu ministrul Energiei al Georgiei, Ilia Eloshvili. Andrian Candu a menționat adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului energetic III, prezentând disponibilitatea de a împărtăși experiența Moldovei în acest sens.

Oficialii și-au reafirmat suportul bilateral al parcursului european al țărilor și nevoia de a fortifica cooperarea pe segmentul Parteneriatului Estic.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu