Candu: Dacă democraţii votează moţiunea de cenzură asta nu înseamnă că PDM intră de mâine la guvernare

Dacă se depune moţiunea de cenzură, sunt aproape sigur că PDM va vota demisia Guvernului Sandu. Asta nu înseamnă însă că PDM va intra imediat la guvernare, ar putea să rămână în opoziţie. Declaraţiile au fost făcute joi, de către deputatul democrat Andrian Candu la emisiunea Fabrika de la Publika.md.

Andrian Candu a admis că actualul guvern nu va cădea, dar îşi va continua activitatea într-un alt format.

"Poate acelaşi premier Maia Sandu, dar cu alţi minişti. Poate e un motiv pentru ei ca să se reformateze, să se regăsească în majoritatea pe care o au. (...) Noi vrem să avem un Guvern care să înceapă să conducă pentru oameni, a mai spus Candu. 

Întrebat ce ar alege între a negocia o nouă majoritate şi anticipate, Candu a răspuns că PDM va căuta soluţii să nu se ajungă la alegeri parlamentare anticipate. "Nu înseamnă neapărat că vom fi în coaliţie şi că vom forma majorităţi, dar vrem să impunem să se discute agenda oamenilor", a mai spus Andrian Candu.

 

 

Lasă un comentariu