Candu către Maia Sandu: Ieșiți din bula de la Guvernul pe care l-ați plodit cu oameni incompetenți

Dacă actuala guvernare mai continuă încă patru luni cu un "regim de pompieri", s-ar putea să revină de unde a pornit, doar că fără susținerea oamenilor. Cu această declarație a venit Andrian Candu, după ce astăzi executivul a modificat Legea cu privire la Procuratură prin asumarea răspunderii. Totodată, Candu i-a cerut Maiei Sandu să "iasă din bula de la Guvernul pe care l-ați plodit cu oameni incompetenți".

"Dnă Maia Sandu, ieșiți din bula de la Guvernul pe care l-ați plodit cu oameni incompetenți,
- care „ opresc scheme”, iar banii așa și nu ajung în buget,
- care „reduc” criminalitatea, dar nu se simt în siguranță,
- care organizează concursuri și le anulează pentru că nu le place ce a ieșit.

Nemulțumiți sunt cetățenii, care deja v-au sancționat la aceste alegeri locale generale. Dacă mai continuați încă patru luni în acest „regim de pompieri” s-ar putea să reveniți de unde ați pornit, doar că de această dată fără susținerea oamenilor", a scris Andrian Candu pe pagina sa de Facebook.

CITEȘTE ȘI: DECIS: Candidatul la funcţia de Procuror General va fi ales de PREMIER (VIDEO)

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu