Candidaţii desemnaţi pentru funcţia de preşedinte al ţării, invitaţi la CEC. Ce subiecte vor aborda

Embed:

Candidaţii desemnaţi pentru funcţia de preşedinte al ţării sunt invitaţi, astăzi, la Comisia Electorală Centrală. În cadrul şedinţei vor fi discutate procedurile electorale pentru scrutinul din 30 octombrie.

De asemenea, pretendenţii vor putea pune întrebări despre desfăşurarea campaniei şi modul de organizare a alegerilor. 

La întrunire sunt aşteptaţi şi conducătorii grupurilor de inițiativă, dar şi liderii partidelor. Până acum, 24 de persoane au depus actele la CEC pentru înscrierea grupurilor de iniţiativă. Dintre aceştia, trei au depus deja listele cu semnături

În cazul preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, autenticitatea acestora a fost deja verificată, iar el a devenit astfel primul candidat înregistrat în cursă.  

Ceilalţi doi care aşteaptă ca instituţia electorală să le verifice semnăturile colectate sunt liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu şi preşedintele Partidului Popular European, Iurie Leancă. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu