Când toată lumea sărbătoreşte Limba Română, Dodon celebrează "limba moldovenească"

Embed:

Sărbătoarea Limbii Române este marcată astăzi în toată ţara. La Chişinău, programul manifestărilor a început de dimineaţă cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor. 

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, alături de familia sa, a recitat poezia "Limba Noastră ".

Şi preşedintele Igor Dodon i-a felicitat pe moldoveni pe o rețea de socializare, însă nu cu ocazia limbii române. El a scris că sărbătoreşte limba moldovenească, așa cum este scris în Constituție.

Şeful statului continuă să nu recunoască decizia din 2013 a Curţii Constituţionale.

Înalta Instanţă a stabilit atunci că Declaraţia de Independenţă este mai puternică decât Constituţia în chestiunea limbii de stat.

PUBLIKA.MD aminteşte că de 28 de ani sărbătorim Ziua Limbii Române. Lupta românilor dintre Prut şi Nistru, pentru alfabet şi limbă, catalogată de istorici drept simbol al independenţei, a culminat în vara anului 1989.

În data de 27 august, peste 70 de mii de participanţi la Marea Adunare Naţională s-au pronunţat pentru decretarea limbii române ca limbă de stat.

Două zile mai târziu, Sovietul Suprem al RSSM a adoptat legislaţia lingvistică. Limba "moldovenească", scrisă cu grafie latină, a fost declarată limbă oficială a Moldovei.

Chiar din 1 septembrie 1989, obiectul de studiu în şcoli s-a numit Limba şi literatura română, potrivit deciziei ministrului Învăţământului de atunci, Nicolae Mătcaş.

Parlamentul agrarian, ajuns la putere în 1994, a adoptat Constituţia Moldovei, iar în articolul 13 era indicat că "limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească funcţionând pe baza grafiei latine".

Ulterior, oamenii de ştiinţă au încercat să argumenteze necesitatea modificării acestui articol, dar fără succes.

Împotriva limbii române s-au pronunţat şi comuniştii, care au venit la putere în 2001. Iniţiativele acestora de a modifica denumirea obiectului Limba română în limba moldovenească au fost criticate dur.

Mii de oameni au ieşit la proteste în anii 2002, 2004 şi 2008.

În 2013, Curtea Constituţională a luat o decizie fără precedent şi a stabilit că Declaraţia de Independenţă este mai puternică decât Constituţia în chestiunea limbii de stat.

Astfel, sintagma "limba română" a devenit constituţională şi poate fi utilizată în actele oficiale.

Şi în România la 31 august este sărbătorită Limba Română.

Mai mult decât atât, în anul 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august, zi în care în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Limbii Române, să fie sărbătoare națională a acestor comunități românești, urmând ca, începând cu anul 2012, ea să fie sărbătorită în toate aceste comunități.

De asemenea, au solicitat și celorlalte asociații și organizații românești din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române și să o serbeze ca atare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu