Canada: Unul dintre suspecții în atacul din Quebec a sunat la poliție la 15 minute după incident

Unul dintre cei doi presupuși autori ai atacului comis duminică seară într-un centru cultural islamic din Québec (sud-estul Canadei) și soldat cu șase morți a telefonat poliției pentru a se preda, a anunțat luni Denis Turcotte, inspector al poliției din provincia menționată, potrivit agerpres.ro.

Tânărul a apelat numărul de urgență duminică în jurul orei locale 20:10 (luni, 01:10 GMT), așadar la 15 minute după semnalarea incidentului, a explicat Turcotte.

Primul suspect fusese deja arestat, iar cel de-al doilea a semnalat poliției telefonic locul în care el se punea la dispoziția autorităților, conform anchetatorului.

Doi bărbați cu cagule au pătruns duminică seară în Centrul cultural islamic din Quebec, unde au deschis focul și au ucis șase credincioși și au rănit alți opt dintre cei circa 50 de musulmani adunați pentru rugăciune.

Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat luni ceea ce el a numit "atentatul terorist" din Quebec.

"Condamnăm acest atentat terorist îndreptat împotriva musulmanilor care se aflau într-un loc de cult și de refugiu", a afirmat Trudeau într-un comunicat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu