Canada: La cât timp a fost dată prima amendă pentru consum de cannabis după legalizare

Canada a devenit miercuri a doua țară din lume în care posesia și consumul de marijuana în scop recreativ este permisă prin lege. Nu a trecut însă mult timp până când a fost dată și prima amendă după ce o persoană s-a urcat la volan după ce a consumat cannabis.

Poliția din Winnipeg a publicat o fotografie cu o amendă pe care a dat-o unui canadian pentru că a condus sub influența drogului, la numai o oră de la legalizarea cannabisului.

La fel ca alcoolul, consumul de cannabis este legal – și precum alcoolul, consumul lui în mașină e interzis”, au transmis polițiștii care au dat amenda.

Amenda a fost dată la ora 01:00, la o oră după ce cumpărarea cannabisului a devenit legală în țara nord-americană.

Canada este al doilea stat din lume care autorizează comercializarea şi utilizarea marijuanei în scopuri recreaţionale, după Uruguay, care a adoptat această măsură în 2013.

Încă de la miezul nopţii (5:30, ora României), la Saint-Jean-de-Terre-Neuve (est), zeci de persoane au înfruntat frigul, timp de mai multe ore, pentru a cumpăra primele grame de canabis legal într-un butic deschis imediat după miezul nopţii, potrivit digi24.ro

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu