Campionatul mondial de fotbal 2018: Un suporter chinez a fost jefuit la Moscova

După ce hamalii din aeroportul Seremetievo, una dintre porțile aeriene ale Moscovei, au furat, zilele trecute, de la un jucător venit la Campionatul mondial de fotbal din Rusia, impresionanta sumă de 11.000 de dolari, alt turist străin, de această dată un chinez, a fost jefuit în capitala țării gazdă a prestigioasei competiții sportive.

Suporterul chinez a cerut ajutorul poliției, după ce persoane necunoscute i-au smult, practic, rucsacul unde se aflau obiecte de valoare și o importanta sumă de bani.

Potrivit spuselor sale, incidentul s-a petrecut într-un bar moscovit, rucsacul aflandu-se însa pe genunchii lui.

Printre obiectele furate se numărau și câteva aparate tehnice, bilete la meciurile de fotbal, dar și o sumă considerabilă de bani, peste 4500 de dolari, scrie jurnalul.ro.

Valoarea totală a daunele depășește, potrivit estimărilor turistului din China, 15.000 de dolari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu