Campionat inedit: Zeci de bărbaţi s-au lăudat cu cele mai frumoase bărbi şi mustăţi

Embed:

Ritualul de înfrumuseţare pentru unii bărbaţi poate dura mai mult decât al celei mai dichisite femei. 30 de bărbaţi s-au adunat în Franţa pentru a participa la un campionat de "Bărbi şi Mustăţi".

Răsucite, lungi, stufoase, împletite sau coafate, mustăţile şi bărbile acestor bărbaţi par să-şi trăiască propria viaţă. Ca să se laude cu o astfel de podoabă pe faţă, bărbaţii au uitat de aparatele de ras de ani buni.

"Îmi tai mustăţile doar de aici, iar restul părului îl întind în părţi cu pieptenele", a spus un bărbat.

Bărbaţii se mândresc cu pilozitatea facială şi spun că pentru a arăta atât de bine petrec mult timp în faţa oglinzii: "În fiecare dimineaţă, îmi ia câte 10 sau 15 minute să-mi aranjez mustaţa. Uneori folosesc şi uscătorul de păr. Totul depinde de zi şi de felul în care vreau să arate mustaţa."

Bărbaţii au concurat la şase categorii diferite. Unul dintre membrii juriului a fost americanul Garry Faulkner, care este campion în ţara sa la categoria cea mai frumoasă mustaţă.

"La anumite categorii îmi este foarte dificil să fac aprecieri. Trebuie să aleg dintre 20 sau 30 de tineri, care arată foarte bine", a precizat Garry Faulkner, membrul juriului.

Campionatul din Franţa este abia la cea de-a doua ediţie, dar este deja extrem de popular.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu