Campioana europeană la lupte a revenit acasă. Anastasia Nichita a fost întâmpinată cu flori și fanfară la aeroport

Embed:

Proaspăta campioană europeană la lupte, Anastasia Nichita, a revenit acasă. Sportiva originară din satul Tătărești, raionul Strășeni, a fost întâmpinată cu flori și fanfară la aeroport de rude şi prieteni.

"Sunt foarte bucuroasă că am atâţi susţinători, care întradevăr au retrăit pentru mine. Am simţit aceste emoţii încă la Roma. După competiţii, deodată au venit foarte multe mesaje de felicitare. Aceasta mă motivează să lupt mai departe şi să fiu învingătoare mereu", a declarat Anastasia Nichita, luptătoare. 

Colegele din lotul naţional de lupte al Republicii Moldova sunt mândre de performanţa realizată de Anastasia.

"Eu am avut cele mai mari emoţii. Am urmărit şi am avut emoţii când în ultimele secunde ea a luat punct. Mă bucur foarte mult pentru ea", a zis Irina Ringaci, luptătoare. 

Anastasia Nichita este prima luptătoare din țara noastră care a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de seniori. La competiţiile ce au avut loc la Roma, Italia,compatrioata noastră a concurat în categoria de greutate de până la 59 de kilograme. În finală, ea a învins-o la limită pe bulgara Bilyana Zhivkova Dudova.

"Practic, toate cele 6 minute eram în pierdere, dar mi-am zis că nu vreau să mă opresc aici şi vreau să lupt până la sfârşit. Trebuia să mai obţin două puncte. Mi-a ieşit - în ultimele 6 secunde am luat două puncte şi am câştigat", a declarat Anastasia Nichita, luptătoare. 

"Eu îi cunosc foarte bine caracterul. Când au rămas 15 secunde, s-a luat o pauză, eram încrezut că îşi pregăteşte atacul. Atacul decisiv, care i-a adus medalia de aur", a zis Tudor Cîrlan, antrenor. 

"O să vină timpul şi o să conştientizăm, o să ne bucurăm că am fost contemporani cu asemenea sportive. Întradevăr, este o sportivă de un talent rar, o sportivă de calibru mondial", a menţionat Ion Gheorghiu, secretar de stat la Ministerul Educaţiei. 

În cariera sa, Anastasia Nichita a cucerit numeroase medalii la turnee internaționale, printre care "aurul" la campionatele europene și mondiale, categoria juniori, dar și la cele europene U23. In palmaresul ei mai are și medalia de bronz la europeanul de seniori de anul trecut.

loading...

Lasă un comentariu