Campania Un doctor pentru tine a ajuns în Bozieni: Peste 70 de copii au fost consultaţi de stomatologi

Embed:

Campania Un doctor pentru tine a ajuns și în satul Bozieni,Hâncești. Timp de două zile, peste 70 de copii au fost consultaţi şi trataţi gratuit de medicii stomatologi.

Localnicii au fost informaţi de asistenta medicală despre sosirea medicilor, iar părinţii împreună cu odraslele lor au făcut cozi la punctul medical. Aceştia spun că nu îşi pot permite prea des să îşi ducă micuţii la medicul stomatolog din Hânceşti, aşa că au profitat de această ocazie:

"E binevenită campania asta pentru dânşii. Nu pot să îşi permită în fiecare zi să se ducă la stomatolog la ţară. E bine."

"Mulţumesc frumos la cei care s-au gândit măcar un pic la copii, tare bine au făcut. Dar aşa cu doi copii cum să te duci pe drumuri, dar aşa pe loc. Ne-au sunat, ne-au chemat şi noi am venit. "

Medicul stomatolog spune că majoritatea copiilor pe care i-a examinat au nevoie de tratament.

"Starea pacienţilor este nesatisfăcătoare. Sunt pacienţi care respectă igiena, dar marea majoritate au nevoie de o îndrumare pentru efectuarea igienizării", a declarat Ion Eşanu, medic stomatolog.

"Medicul mi-a zis ca până la amiază să nu mănânc, să îmi spăl dinţii bine şi să am grijă de dânşii."

"Să am grijă de dinţii mei şi să îi spăl în fiecare zi. Şi să vin în fiecare an la medic."

Pentru a vedea cum decurge totul, în vizită a venit şi ministrul sănătăţii, Svetlana Cebotari.

"Este o oportunitate de a realiza un screening profilactic şi de a inventariza statutul de sănătate a populaţiei. Mă bucur că colegii mei medici de la primul contact au devenit deschişi şi prietenoşi faţă de copii şi copii fără frică acceptă aceste servicii", a declarat Svetlana Cebotari, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Campania Un doctor pentru tine a fost lansată săptămâna trecută de Guvern, la iniţiativa premierului Pavel Filip.

Până acum, aproape trei mii de persoane au fost examinate gratuit de cei 100 de medici care merg prin sate şi oferă consultaţii oamenilor.

Peste 1750 din ei au făcut screening pulmonar, iar alţi 1070 de oameni din 12 raioane au fost consultaţi de medici endocrinologi, oftalmologi, neurologi și cardiologi.

Două femei din Criuleni au fost salvate la timp de infarct. De asemenea, 127 de copii din raionul Hânceşti au fost investigați de către stomatologi.

Săptămâna viitoare echipele de medici vor merge la Cahul și Cantemir.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu