Campania "Renaştem Moldova": Peste 1.000 de copii, examinaţi de medici pediatri timp de o lună

Embed:

Peste 1.000 de copii de diferite vârste au fost examinați în doar o lună de activitate a cabinetului pediatric mobil, care colindă satele Moldovei în cadrul campaniei "Renaştem Moldova".

Centrul medical mobil "Renaştem Moldova" este dotat cu echipament medical de ultimă generaţie, iar în cadrul lui activează 14 pediatri şi şapte specialişti ecografi. Cabinetul pediatric a poposit deja în 20 de localităţi rurale din ţară.

"Majoritatea copiilor au carie dentară, au patologia organelor respiratorii superioare, au patologia organelor urogenitale", a explicat Nelly Revenco, pediatru.

Într-un interval de timp relativ scurt specialiştii au examinat 1.270 de copii. Doar 10 la sută dintre aceştia s-au dovedit a fi sănătoşi.

"Mergem în satele mai îndepărtate de centrele raionale, fie acolo unde nu se regasesc medicii de familie, fie acolo unde autorităţile locale ni-au anunţat că este un număr mare de copii vulnerabili, care necesită tratamente şi investigaţii", a declarat director executiv "Edelweiss", Lara Moraru.

30 de copii au fost diagnosticaţi de către pediatri cu maladii destul de grave: "Un copil primar depistat cu maladia down la 5 anişori, copil primar depistat cu tumoare cerebrală, cu hemangeom hepatic, copil depistat cu poziţia inversă a organelor interne".

În următoarele opt luni, cabinetul pediatric mobil "Renaştem Moldova" va ajunge în alte o sută de localități din țară. Proiectul a fost lansat de fondul de caritate Edelweiss, fondat de Vlad Plahotniuc, cu susţinerea ministerului Sănătăţii.

Copiii care au fost diagnosticaţi cu boli grave vor urma tratamente la Institutul Mamei şi Copilului. Acum doi ani, acest spital a fost reparat din mijloace financiare colectate de fondul "Edelweiss".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu