Campania Publika TV "Nu dau, nu iau mită", la final. Telespectatorii au ales: Justiţia, cel mai corupt domeniu

Embed:

Publika TV a încheiat, astăzi, campania "Nu dau, nu iau mită". Cu această ocazie, a acordat şi un premiu-surpriză celei mai corupte instituţii, care a fost selectată în cadrul unui sondaj de către telespectatori.

Justiţia este domeniul cel mai corupt în Republica Moldova. Aşa consideră participanţii la sondajul Publika TV, realizat în cadrul campaniei “Nu dau, nu iau mită”. Astăzi, eroul campaniei, Super Voloc, a oferit un “premiu-surpriză” reprezentanţilor Justiţiei. 

Invitaţii din platoul Publika TV au apreciat campania “Nu dau şi nu iau mită” şi speră că judecătorii vor deveni cinstiţi.

"După mine asta ar fi trebuit să fie un semnal foarte clar pentru factorii de decizie din acest sistem că trebuie să întreprindă ceva pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Să recunoască măcar că există acest fenomen în sistem, pentru că cel mai grav pentru ei este că nici nu recunosc acest lucru", a spus expertul de la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Mariana Calughin.

Alţii consideră că premiul trebuie să fie transmisibil.

"El poate fi ca acea distincţie transmisibilă, adică atunci când se văd acţiuni de corectare a comportamentului imaginii instituţiei, atunci îl transmiţi altei instituţii care a mai rămas în urmă, şi de rând cu secera şi ciocanul, sperăm ca acest simbol să nu fie interzis", a spus jurnalistul Sergiu Afanasiu.

Oamenii au păreri împărţite despre premiul pe care Publika TV l-a acordat reprezentanţilor Justiţiei.

"Nu ştiu, am dubii că magistraţii vor deveni mai corecţi după ce au primit acest premiu, dar este bine că au aflat ce cred oamenii despre ei".

"Mi se pare nepotrivită aşa imagine în faţa Curţii Supreme".

"Eu sunt de aceeaşi părere cu dvs, cea mai coruptă e justiţia la noi. Sculptura îmi place, este minunată"

Campania Publika TV "Nu dau, nu iau mită" a fost lansată la mijlocul lunii octombrie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu