Campania de informare privind pericolul utilizării buteliilor de gaz a ajuns şi la Orhei. O comisie specială verifică blocurile

 
 
 
Embed:

Campania de informare privind pericolul utilizării buteliilor de gaz a ajuns şi la Orhei. O comisie specială formată din pompieri, poliţişti şi angajaţi ai primărie vor verifica blocurile, casele și localurile din oraş.

Dispoziția a fost semnată de primarul din Orhei, Ilan Șor. Primele controale au avut loc la mai multe cămine. Inspectorii au ajuns şi la un bărbat, care a fost denunţat de vecini că foloseşte o butelie cu gaz. Proprietarul susţine însă că foloseşte plită electrică.

"INSPECTOR -Care a fost necesitatea să vă folosiţi la electrică?

LOCATAR - Nu am butelie mare şi am tras. Am avut cu un an în urmă.

INSPECTOR - Se vede ţeava.

LOCATAR - A fost, dar nu am butelie. Butelia nu era bună."

Pliante informative au fost transmise şi altor locatari.

"REPORTER - Cunoaşteţi despre pericolul?

LOCATAR- Da, cunoaştem şi la televizor vedem.

REPORTER - Ştiţi unde să vă anunţaţi vecini dacă aveţi vecini care folosec butelii?

LOCATAR - Ori la Gaz, sau la 112. "

"REPORTER - Nu vă este frică că aveţi un vecin cu butelie de gaz?

LOCATAR - Cum să nu ne fie frică. Doar nu demult au fost în Orhei cazuri de astea.

REPORTER - Şi l-aţi denunţat pe domn?

LOCATAR - Păi da ."

"Utilizarea acestor butelii sau utilizarea altor surse de încălzire a apartamentelor poate să ducă la careva incendii, explozii cum s-a întâmplat în mun. Chişinău. Am avut şi noi în mun. Orhei cu 7 ani în urmă astfel de explozii, de aceea noi trebuie să prevenim", a spus şeful adjunct al DSE, Orhei, Iulian Sângereanu.

"Iniţial se face verificarea şi asta este o campanie de informare şi atenţioare. În urma acestei campanii de informare vor fi preîntâmpinaţi şi ulterior, dacă se depistează la a doua verificare din nou aceste butelii, vor fi sancţionaţi", a spus vice primarul oraşului Orhei, Diana Memeț.

Potrivit autorităţilor din Orhei verificările vor continua până în 31 octombrie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu