CAMERA ASCUNSĂ: Cum se trece examenul medical pentru obţinerea permisului de conducere în Moldova

Embed:

An de an, mii de moldoveni care au obosit să mai fie pietoni, decid să se facă șoferi. Însă înainte de ajunge elevi la o școală auto, candidații sunt obligați să treacă un examen medical. Astfel, este exclusă posibilitatea ca permisul de conducere să fie obţinut de către o persoană care suferă de boli grave.

În realitate, aceste investigații medicale sunt doar o formalitate. V-o demonstrăm într-un reportaj realizat cu o cameră ascunsă. 

Mai întâi am mers cu o cameră ascunsă la Dispensarul republican de narcologie pentru a solicita avizele necesare pentru înscrierea la o școală auto. Suntem direcționați la unul dintre cei patru medici din cabinet.

"– Aici setul de documente. – Buletinul, bonul".

După un minut în care nu ne-a fost adresată nici măcar o întrebare, suntem rugați să mergem la următorul specialist.

"– Masa de alături".

Situaţia e ca trasă la indigo.

"– Bună ziua. – Bună ziua. …ce este așa cald. "

Următorul specialist este psihologul.

"Niciodată nu ai încercat droguri? – Nu. – Dar alcool cum consumi? – Ocazional. – Mai departe".

Și la medicul narcolog testul a fost trecut cu brio.

"- Arată limba, ce vei conduce? – Categoria B. – De ajuns. – Atât?"

Discuția noastră cu cei patru specialiști de la Dispensarul Republican de Narcologie a durat nu mai mult de 54 de secunde. Ne-am întors în calitate de jurnaliști să-i întrebăm pe medici dacă acest timp este suficient pentru a stabili dacă o persoană este acoolică sau dependentă de droguri.

"Aș menționa că examinarea medicală este foarte minuțioasă. Posibil că el este de o calitate mai proastă, psihologul, că a fost altul, acesta a început să lucreze recent", a zis directorul Dispensarului Republican de Narcologie, Mihai Oprea.

De la Dispensarul Republican de Narcologie am mers la Dispensarul municipal Dermatovenerologic. Pe lângă avizul narcologic care tocmai l-am obținut aici, este necesară și fișa medicală de la medicul de familie și un certificat de la Spitalul de psihiatrie. Nouă însă niciun medic nu ne-a cerut aceste acte.

"- Probleme cu urechile nu ați avut? - Parcă nu. - Vino aici".

Apoi ajungem la masa medicului internist, după care la cea a oftalmologului.

"- Da, fumezi ca tractorul . Ei chiar ca tractorul. – Îţi strici sănătatea, dar eu te-am scris că ești sănătos".

"Așezați-vă acolo. Închideți ochiul stâng".

Și la neurolog examinarea a fost cam la același nivel.

"- Traume, convulsii? - Nu. - În spital careva? - Nu. - Poftim la sfârșit. - Mersi".

Ultimul specialist care urmează să-l investigheze pe reporterul nostru este medicul chirurg, tot el și șeful comisiei.

"- Operații, traume fracturi, ce ai avut? - Nu am avut. - În spital ai stat cu ce? - Cu răceala. Gata? - Poftim ești liber".

Toată procedura a durat trei minute și două secunde. Am revenit la fiecare dintre membrii comisiei și le-am spus că de fapt, persoana căreia i-au dat cetificat a avut o operație complicată pe cord.

"Este vizibilă insuficiența cardiacă, buzele albastre, sunt alte simptome vizibile pe față. Când merge vorba despre insuficiența cardiacă", a explicat directorul Dispensarului Municipal Dermato-Venerologic, Petru Bulgac.

"Persoana nu este admisă în general la comisia medicală pentru conducătorii de autovehicule până când nu are avizul pozitiv al psihiatrului", a menţionat secretar general al Comisiei Naționale pentru Securitate Rutieră, Viorel Bulimaga.

Potrivit experților în domeniu, Republica Moldova este una dintre puținele țări din regiune în care obținerea permisului de conducere este facilitată la maxim. De exemplu, actualmente în Moldova nu se efectuează testul psiho-fiziologic, care printre altele, este obligatoriu încă din anul 2007.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu