Căldură în toate apartamentele. Primăria Chişinău dat start sezonului de încălzire în capitală

Embed:

În municipiul Chişinău a fost dat startul sezonului de încălzire. O dispoziţie în acest sens a fost semnată, astăzi, de edilul capitalei, Dorin Chirtoacă.

Potrivit Primăriei, conectarea tuturor consumatorilor la reţeaua de agent termic va dura 4 - 5 zile. Persoanele a căror locuinţe nu sunt încălzite la nivelul corespunzător, urmează să se adreseze gestionarilor fondului locativ.

La fel ca în anii precedenţi, familiile cu venituri mici, de până la 1700 lei lunar per membru de familie, vor beneficia de compensaţii nominative din partea Primăriei Chişinău, în mărime de 40 la sută din costul facturii la încălzire. 

Amintim că sezonul de încălzire pentru grădiniţele şi spitalele de copii din Chişinău a început la 1 octombrie 2013.

Publika.md aminteşte că, anul trecut, sezonul de încălzire a blocurilor de locuit din capitală a început pe 29 octombrie. Sezonul de încălzire pentru grădiniţele şi spitalele de copii din capitală a început la 25 octombrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu