Călătoriile cu transportul s-ar putea scumpi? Ce spune ministrul economiei Vadim Brînzan

Taxa pentru călătoriile cu transportul ar putea creşte. Cel puţin asta dă de înţeles noul ministrul al economiei Vadim Brînzan. Oficialul a convocat astăzi o ședință de lucru privind problemele din domeniul transporturilor. În cadrul întrevederii au participat reprezentanți ai Ministrului Economiei și Infrastructurii, Agenției Naționale Transport Auto, zece asociații patronale din domeniul transporturilor rutiere, precum și reprezentanți ai societății civile.

"Sunt o mulțime de probleme în domeniul transporturilor, iar pe parcursul ultimelor două săptămâni primesc solicitări peste solicitări, care în mare parte se referă la tarife și dificultăți întâlnite de transportatori în raport cu autoritățile. Înainte de a lua decizii, vreau să ascult toate părțile”, a declarat ministrul Vadim Brînzan

În iulie 2018, transportatorii au avut o şedinţă cu ministrul economiei de atunci, Chiril Gaburici, în care au cerut majorarea tarifelor cu 10 bani pentru km. Dupa şedinţă, Gaburici a anunţat că va crea un grup de lucru pentru a găsi soluţii şi pentru ca pasagerii să nu aibă de suferit. 

La moment, pe piața transporturilor rutiere activează peste 2600 de agenți economici care prestează servicii de transport rutier de mărfuri şi persoane pe direcții naționale şi internaționale.

Lasă un comentariu