Călătorie mai rapidă spre Odesa. De astăzi, pe cursa Chișinău-Odesa circulă un tren modern

Embed:

Călătorie mai rapidă și mai confortabilă spre oraşul Odesa. De astăzi, pe cursa Chișinău-Odesa circulă un tren modern, fabricat în România.

Garnitura are patru vagoane împărțite în trei clase, iar pasagerii au acces liber la wifi. Cei care au ales să plece dimineața spre orașul-port, au cumpărat biletele cu o reducere de 33 la sută.

Trenul pornește din Gara Feroviară Chișinău aproape de ora 7:00. Oamenii au venit mai devreme ca să prindă un loc.

" Sper că încă nu s-au cumpărat toate biletele. "

" Am auzit această noutate, ne-am bucurat și am decis să plec. Este avantajos pentru că și biletele sunt ieftine. "

Pasagerii sunt mulțumiți de condițiile din tren și spun că şi călătoriile o să fie mai plăcute.

" Este mult mai bine decât în garnitura veche. E nevoie de mult timp ca să enumăr toate lucrurile bune."

" E frumos, e curat, scaunele sunt moi. Apeși butonul și ușa se deschide fără gălăgie. "

"Condițiile sunt foarte bune, este foarte confortabil. Avem acces gratuit la wi-fi. Sper să fie o călătorie plăcută."

Pentru această cursă a fost modificat și graficul. Conducerea Căilor Ferate a Moldovei a decis să mărească intervalul dintre sosirile şi plecările din Odesa, ca oamenii să reușească să viziteze orașul.

"Timp pentru om ca să poată de careva lucruri pe teritoriul Ucrainei nu avea, pentru că era foarte puțin și trebuia să se întoarcă înapoi. Astăzi, are aproape 9 – 10 ore, pot fi folosite pe teritoriul Ucrainei în Odesa", a spus directorul Calea Ferată a Moldovei, Iurie Topală.

Controlul vamal pentru pasageri este efectuat înaintea îmbarcării, iar procedura nu se mai repetă la frontieră. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, discută cu partea ucraineană ca același lucru să aibă loc și din partea țării vecine.

"Încercăm să soluționăm lucrul acesta în așa fel ca reprezentantul vamei să urce în tren la intrare în Ucraina și să meargă până în Odesa. Și până în Odesa să se facă vama", a spus  ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a spus că, de astăzi, pasagerii vor avea parte de confort așa cum se întâmplă în UE.

"Astăzi, ajungem la un standard mai înalt, calitate nouă, pentru pasageri, pentru consumatori. Va aduce mai aproape oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului și ei se vor bucura împreună de aceste standarde înalte de călătorie", a spus ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko.

Prețul unui bilet variază între 151 și 167 de lei. Trenul circulă vineri, sâmbătă și duminică și pornește din Odesa aproape de ora 19:00.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu