Căile Ferate ale Moldovei nu vor mai fi la fel. Ministrul Transporturilor, Vasile Botnari, anunţă o modernizare fără precedent

Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM) are un plan de modernizare. Instituţia va fi reorganizată şi va încerca să atragă investiţii pentru a înnoi parcul rulant şi infrastructura. Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, în cadrul unei reuniuni de Ziua Feroviarului.

Astfel, CFM va fi separată în trei unităţi comerciale - transportul de pasageri, transportul de mărfuri și infrastructura feroviară.

"Aceasta se va face pentru optimizarea cheltuielilor și creării de noi oportunități de dezvoltare. În urma etapelor de organizare după modelul întreprinderilor similare din multe state europene, fiecare unitate va fi responsabilă pe anumite domenii, fiind concentrată anume pe dezvoltarea acestui sector. Astfel, va fi posibilă dezvoltarea calitativă a CFM", a declarat Vasile Botnari, care a subliniat că se vor întreprinde acţiuni şi pentru modernizarea întreprinderii.

"Rețeaua feroviară din Moldova necesită investiţii enorme atât în înnoirea materialului rulant – a vagoanelor de pasageri, vagoanelor marfare, a locomotivelor - dar şi a infrastructurii. Avem nevoie de proiecte investiţionale de electrificare a căilor ferate, dar şi de  construcţie a liniilor cu ecartament european pentru a atrage noi fluxuri de tranzit. Suntem la o etapă avansată de discuţii cu mai mulţi parteneri internaţionali, cu suportul cărora planificăm să realizăm importante proiecte investiţionale în domeniu", a adăugat ministrul Transporturilor. 

Potrivit lui Vasile Botnari, Ministerul a iniţiat o evaluare a situației de la CFM. "Dorim să stabilim domeniile pe care se va pune accent la atragerea investiţiilor. Trebuie să ştim exact unde şi de câţi bani este nevoie în primul rând", a spus oficialul. 

Totodată, Vasile Botnari a subliniat că au fost lansate şi proiecte de infrastructură cu forţe proprii ale CFM, printre care: reabilitarea porțiunilor avariate  de cale ferată pe segmentul Giurgiulești - Cahul, construcția unei porțiuni de cale ferată care va asigura conexiunea Portului Giurgiulești cu calea ferată din România.

Lungimea liniilor de cale ferată în exploatare pe teritoriul ţării, aflate în gestiunea CFM este de 1.157km. Aceasta cuprinde aproximativ 50 de filiale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu