Cabinetul pediatric mobil "Renaşte Moldova", la Viişoara. Zeci de copii au fost examinaţi gratuit de medici

Embed:

Cabinetul pediatric mobil "Renaşte Moldova", din cadrul campaniei lansată de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss", a ajuns în nordul ţării. Zeci de copii din satul Viişoara, raionul Edineţ, au fost examinaţi gratuit de medici. 

Pediatrii susţin că, în urma examinării copiilor, depistează diverse boli. Unele dintre maladii împiedică dezvoltarea celor mici. Principala misiune a acestei echipe de medici este prevenţia. Pacienţii cu afecţiuni grave sunt trimişi însă la specialişti din spitalul raional sau din Capitală.

"Majoritatea pacienţilor au o anemie, avem valori foarte mici de hemoglobină, avem copii până la 3 ani cu hemoglobina mai mică de 60 care este o problemă foarte mare pentru un organism în creştere", a declarat medicul pediatru, Ina Mihalachi.

Vizita pediatrilor i-a bucurat, în special pe părinţi. Ei spun că sunt nevoiţi să facă drum lung până la spitalul raional, pentru un consult sau o investigaţie amănunţită:

"La noi în sat nu este şi trebuie să se deplaseze şi nu toţi au posibilitatea să se deplaseze. Este puţin mai complicat cu copii mii în transportul public".

"Cu vorbirea au fost probleme, de aceea am îndrăznit să vedem. Nu este posibil mereu să ne ducem mai departe, să vedem. Cu transportul este foarte greu de dus de venit.

"Am venit aici să vedem, ce o să ne spună, cam rău mănâncă, asta vreau mai tare".

Primarul satului Viişoara a menţionat că unii localnici au beneficiat pentru prima oară de o astfel de examinare medicală.

"Sunt şi eu mămică a trei copii şi ştiu foarte mult ce înseamnă sănătatea copiilor. Este un lucru foarte binevenit, localitatea se află la 37 de kilometri de raion şi este foarte departe, mulţi nu îşi pot permite, avem familii social vulnerabile, avem copii cu dizabilităţi", a specificat primarul satului Viişoara, Ina Ciubotaru.

Campania naţională pentru ocrotirea sănătăţii copiilor a fost lansată de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss", în aprilie. Spitalul pe roţi va umbla prin ţară timp de opt luni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu