Cabinetul de miniştri pe care PSRM şi ACUM vor să-l învestească ILEGAL. Vezi lista persoanelor

PSRM şi ACUM vor să formeze un Cabinet de miniştri, chiar dacă Curtea Constituţională a anunţat ieri că termenul limită de învestire a unui nou guvern a expirat aseară, după 90 de zile de la validarea alegerilor parlamentare.

Iată lista persoanelor care ar urma să facă parte din Guvern:  

Maia Sandu – prim-ministru

Andrei Năstase – ministrul Afacerilor Interne

Vasile Șova – ministru pentru Reintegrare

Natalia Gavrilița – ministrul Finanțelor

Georgeta Mincu – ministrul Agriculturii

Nicolae Popescu – ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene

Pavel Voicu – ministru al Apărării

Vadim Brânzan – ministru al Economiei

Stanislav Pavlovschii – ministru al Justiției

Liliana Nicolaescu-Onofrei – ministru al Educației

Ala Nemerenco – ministru al Sănătății.

Curtea Constituțională a menţionat că Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-a trebuia să încheie formarea Guvernului pănă la data de 7 iunie 2019, inclusiv

Totodată, în vederea evitării unor ambiguități, Curtea a reiterat că, potrivit prevederilor constituționale, termenul de trei luni sau 90 de zile în care Parlamentul nou ales trebuie să formeze Guvernul, curge de la data validării alegerilor.

CITEȘTE ȘI: Fostul șef al Curții Constituționale: Data limită de formare a Guvernului este astăzi

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu