Butoaiele, la mare căutare. Secretele unui dogar din Cărpineni pentru a avea un vin bun (FOTOREPORT)

E sezonul producerii vinului, iar butoaiele sunt la mare căutare. Dogarii lucrează de zor pentru a face faţă cererilor. Cele mai solicitate sunt poloboacele mici, asta deşi sunt mai scumpe.

"În polobocul mic se păstrează mai bine. Polobocul trebuie să fie din salcâm şi stejar. Aceste două specii de lemn au calităţi gustative şi vinul îl face bun", a menţionat Victor Monacu, dogar în satul Cărpineni, raionul Hânceşti.

Cum începe vara, Victor Monacu se închide în atelierul său şi meştereşte poloboace. Materia primă o cumpără şi o pune la uscat în subsol, la o temperatură constantă timp de un an, şi abia apoi lemnul intră în lucru. Nu din orice buturugă ies însă butoaie.

"Să nu aibă diferite vârtejuri, scîndura are capricii. Le trasez, lungimea corespunzătoare mărimii butoiului. Într-un butoi mic merge 26-27 de scînduri. Câte 5-6 scînduri la funduri. Le rândeluieşte apoi le facem unghiuri", a precizat Victor Monacu.

Cei care nu-şi permit un butoi nou, le aduc la reparaţie pe cele vechi.

Cot la cot cu el, în atelier munceşte şi soţia lui. "Asta e pasiunea lui de a face ceva frumos, interesant. Eu dau idei şi desenez, iar dumnealui le confecţionează. Noi împreună suntem o echipă", a spus Victoria Monacu, soţia dogarului din satul Cărpineni, raionul Hânceşti.

Un poloboc cu o capacitate de 40 de litri costă aproximativ 1.200 de lei. Cu cât butoiul este mai mare, cu atât e mai ieftin. Costul căzilor în care fermentează strugurii e stabilit în funcţie de capacitate, trei lei per litru.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu